Alertă meteo de la ANM. Jumătate din țară sub COD GALBEN de furtuni - HARTA
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți dimineața un mesaj de avertizare COD GALBEN cu privire la fenomene meteo extreme care lovesc jumătate din România în următoarele ore.
Meteorologii avertizează cu privire la perioade cu instabilitate atmosferică accentuată pentru jumătatea de est a țării.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Interval de valabilitate: 07 mai, ora 10 – 07 mai, ora 23 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transilvaniei și local în Maramureș.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, pe arii restrânse, și în restul țării.
În zilele următoare, vremea va fi instabilă îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
În Capitală, vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi frecvente descărcări electrice, averse torenţiale (5- 10 l/mp, izolat peste 15 l/mp), intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul a 27 de grade.
Meteorologii precizează că fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala, marţi, pe arii restrânse, şi în restul ţării, iar în zilele următoare, vremea va fi instabilă îndeosebi în jumătatea de vest a teritoriului.