Alertă meteo: Ploi torențiale și vânt în următoarele ore - HARTA
ANM a făcut un anunț de ultimă oră: A emis duminică un cod portocaliu de ploi abundente valabil până la ora 23:00 în judeţele Constanţa şi Tulcea. Va fi cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi intensificări ale vântului şi în Bucureşti.
„ În intervalul orar 14:00- 23:00, în cele două judeţe şi cu precădere în zona litoralului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Va ploua abundent şi se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50...60 l/mp.
În judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Mureş, Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj şi în municipiul Bucureşti va fi cod galben de instabilitate atmosferică
temporar accentuată şi intensificări ale vântului”, anunță ANM.
Furtuni în mare parte din țară
”Duminică, în Muntenia, Oltenia, jumătatea de sud a Moldovei şi local în Transilvania vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25...30
l/mp şi izolat 35...40 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze de peste 65...70 km/h în vestul şi sudul Olteniei, iar în Carpaţii Meridionali, la peste 1800 m, rafalele vor depăşi 90...100 km/h”, se arată în comunicat.
Totodată a fost emisă de către ANM o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate valabilă de luni dimineaţa de la ora 10.00 până miercuri dimineaţa la ora 10.00 în jumătatea de est a ţării şi local la munte.
„În intervalul menţionat, în jumătatea de est a ţării şi local la munte vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi, pe arii restrânse, 25...50
l/mp”, conform ANM.