In articol:
- Avocatul familiei de români: „Ne putem gândi la multe ipoteze”
- O întreagă comunitate este în doliu după moartea fetiței românce
Adjunctul procurorului din Sciacca, Alberto Gaitto, a stabilit că sâmbătă, 1 aprilie 2023, va fi efectuată autopsia trupului româncei în vârstă de doar 4 anișori. Familia copilei este îngenuncheată de durere după cele întâmplate și este asistată de avocatul Giacomo Cortese.
Până la efectuarea autopsiei, oamenii legii încearcă să stabilească cazua decesului micuței Alessia, notează jurnaliștii de la Agrigento Notizie. Între timp, polițiștii sicilieni au obținut fișele medicale ale minorei.
Avocatul familiei de români: „Ne putem gândi la multe ipoteze”
Până la acest moment, șase medici au fost înscriși de carabinieri în registrul suspecților de la parchetul Sciacca. Cel mai probabil, este vorba despre medicii care au asistat-o pe fetița de 4 ani la urgențe și pediatrie.
Medicii care s-au ocupat de cazul Alessiei vor fi nevoiți să participe la examenul autopsiei.
Avocatul familiei de români a afirmat, conform jurnaliștilor de la Risoluto, că pot fi lansate multe ipoteze în cazul morții fetiței, doar că autopsia va lămuri ceea ce a dus la o astfel de tragedie.
O întreagă comunitate este în doliu după moartea fetiței românce
Giacomo Cortese susține că Alessia a început să se simtă rău de vineri, pe data de 25 martie 2023 și s-a stins din viață în dimineața zilei de marți, pe data de 28 martie 2023.
„În cele trei zile, Alessia Gabriela a fost consultată de mai mulți medici. Ne putem gândi la multe ipoteze, însă doar autopsia va putea să lămurească asupra cauzei decesului. Trebuie să așteptăm”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Edilul orașului Sambuca di Sicilia, acolo unde este stabilită familia de români, a hotărât ca în ziua înmormântării să fie zi de doliu.
„Este o familie bine integrată în teritoriu. La Sambuca, comunitatea românească este mare, mulți și-au cumpărat chiar case. Majoritatea lucrează la țară sau, ca și în cazul tatălui copilului, în ferme”, a declarat primarul Leo Ciaccio.