In articol:
Președintele belarus Alexandr Lukașenko a afirmat marți că, dacă regimul său va cădea, urmează Rusia, după o lună de proteste care au urmat controversatei sale realegeri, potrivit AFP.
"Știți ce am concluzionat cu establishmentul și cu autoritățile ruse? Dacă Belarusul cade, următoarea va fi Rusia", a susținut el, într-un interviu acordat mai multor publicații rusești.
Citeste si: VIDEO- Ce s-a întâmplat cu adolescenta care a snopit-o în bătaie pe eleva de 13 ani
"Nu vă relaxați", a continuat el, adăugând că "dacă Lukașenko se prăbușește, tot regimul se va prăbuși, urmat de tot Belarusul".
Schimbare cu 180 de grade a lui Lukașenko
După ce a acuzat în campania electorală Rusia că încearcă să-l alunge de la putere din cauza refuzului său de a se supune la presiunile Moscovei, Lukașenko s-a întors la 180 de grade, pledând pentru susținerea rușilor în fața unei mobilizări nemaiîntâlnite de la preluarea puterii, în 1994, potrivit Hotnews.ro.
Citeste si: VIDEO- Presupusul autor al măcelului din Chiajna a fost prins
Acesta a discutat în mai multe rânduri cu Vladimir Putin pe marginea acestui subiect iar președintele rus a promis că va trimite trupe dacă mișcarea de contestare va degenera în violențe.
Un summit bilateral este prevăzut în următoarele zile sau săptămâni.
Rusia trimite trupe în Belarus
Militarii ruşi şi sârbi urmează să sosească în Belarus între 10 şi 15 septembrie, a indicat ministerul Apărării de la Minsk, fără să ofere alte detalii.
Forţe militare din Belarus, Rusia şi Serbia vor participa la exerciţii militare comune în Belarus, a anunţat marţi agenţia de presă RIA Novosti, citând Ministerul Apărării de la Minsk, transmite Reuters.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Aceste exerciţii militare comune belaruso-ruso-sârbe vor avea loc în timp ce Belarusul este zguduit de proteste de stradă zilnice, după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko, de 26 de ani la putere, a obţinut un al şaselea mandat în urma unui scrutin contestat.
Citeste si: Clipe de groază în Belarus. O lideră a protestatarilor, răpită de pe stradă
Conform RIA Novosti, este vorba de exerciţii tactice antiteroriste denumite „Frăţia slavă-2020”. Recent, în Lituania, țară vecină cu Belarus, au avut loc exerciții militare NATO.