Alexandru Arsinel, desfiintat de CTP dupa ce actorul i-a luat apararea doctorului care i-a facut transplantul: "Am o propunere pentru dupa ce domnia sa va da ortul popii: sa i se scoata rinichiul pe care i l-a bagat Lucan”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a criticat pe Arsinel, care a beneficiat de un transplant de rinichi in 2013.
Cristian Tudor Popescu a reactionat vehement dupa ce actorul Alexandru Arsinel a intervenit in favoarea medicului Mihai Lucan, cel care i-a facut transplantul de rinichi." Popularul cabotin Al. Arsinel s-a dus la biserica sa aprinda o lumanare pentru M. Lucan, traficantul de vieti pe euro care isi spune doctor. Poate ca doctor ca aceia din lagarele naziste, care ii triau pe cei ce isi asteptau moartea”, a scris CTP pe republica.ro.
“Al. Arsinel nu s-a dus sa aprinda o lumanare pentru nearsineii sariti la transplantul renal ca sa-si faca M. Lucan transplantul penal, ingrasand caracatita monstru crescuta in clinica lui particulara. Sa fie sanatos, dl Arsinel. Am insa o propunere pentru dupa ce domnia sa va da ortul popii: sa i se scoata rinichiul pe care i l-a bagat Lucan si sa fie redat nearsineilor ce stau la rand pentru el”, a notat CTP.
Arsinel i-a luat din nou apararea cunoscutului medic urolog si ii contrazice pe cei care sustin ca a beneficiat preferential de un transplant. Intrebat ce parere are despre acuzatiile ce i se aduc medicului, Arsinel a raspuns: "Nu cunosc, nu afirm nimic, nu imi dau seama de ce se intampla. Intamplarea face ca am un nume care rezoneaza intr-un anumit fel si jigodiile profita de treaba asta“.
De asemenea, actorul a declarat ca nu a contat faptul ca este o persoana publica, ci doar starea in care se afla. „Nu a contat numele meu, a contat ca mai functionam 7% cu rinichii“. „Ma bucur ca ajung la o biserica si pot sa aprind o lumanare pentru doctorul Lucan care m-a salvat“, a adaugat actorul pentru Digi 24.
Numele lui Alexandru Arsinel (78 de ani) a aparut intr-un dosar, dupa plangerea depusa de Emanuel Ungureanu, deputatul USR care a reclamat faptul ca actorul ar fi benficiat de tratament preferential din partea lui Lucan. Dosarul a fost insa clasat in 2015.