E clar că Alexandru Cumpănaşu a fost dat în judecată de o avocată, fiindcă i-a inundat apartamentul. “Cumpănașu are pe rol, la Tribunalul București, un dosar înregistrat pe data de 18.06.2019,
la secția a V-a civilă. Cauza s-a judecat din anul 2017 la nivel de judecătorie, iar de aproape trei luni s-a mutat la tribunal, pentru apel”, a relatat site-ul ziaristii.com. “Este vorba de o acțiune în răspundere delictuală. Reclamant e societatea de avocatură Cris Consult SPRL, condusă de avocata Cristina Dică. Apartamentul a fost luat de Cumpănașu de la RAAPPS, adică de la Protocolul de Stat, deși individul n-a fost niciodată demnitar al statului român! Așadar, nu avea dreptul la o asemenea locuință”, a mai relatat sursa citată.
Alexandru Cumpănaşu a fost dat în judecată: "M-a lăsat baltă"
„Domnul Cumpănașu are apartament deasupra biroului meu. Al lui e situat la etajul 3, al meu – evident – la 2. Într-o sâmbătă din luna august a anului 2017, m-a inundat foarte puternic.
Acum, apartamentul său e închiriat unei case de avocatură. Inițial, m-am văzut cu avocații lui – asta pentru că el își trimite întotdeauna șoferul, nu vine el. S-au rupt efectiv tavanele din cauza apei. Tavanele din rigips, unde erau amplasate instalațiile electrice. La început, el a fost de acord să-mi repare aparatura electronică. Dar nu s-a întâmplat întrutotul. Eu aveam aparatură profesională, nu era foarte nouă, dar erau calculatoare Apple destul de scumpe.
Mi-a plătit unele bunuri la preț de second hand. Apoi a zis, prin avocați, că în două săptămâni îmi va repara și apartamentul. Nu s-a întâmplat. M-a lăsat baltă. Așa că am apelat la o clauză din convenție: dacă în termen de 20 de zile nu-mi va repara apartamentul, îl voi da în judecată. Am procedat astfel. Am câștigat la fond. Apelul se judecă la sfârșitul acestei luni”, a mărturisit, pentru Ziaristii.com, avocata Cristina Dică.
Alexandru Cumpănaşu a fost dat în judecată: "N u e un om care să se țină de cuvânt!"
S-a aflat că Alexandru Cumpănaşu a fost dat în judecată. În așteptarea definitivării procesului, Cristina Dică și-a reabilitat apartamentul pe banii ei. „Cumpănașu nu e un om care să se țină de cuvânt! Nu știu cum candidează la Președinția României. Mai mult ca sigur are în spate personaje din SRI. Reparațiile la apartament m-au costat 30.000 de lei. Când știi că închiriezi un apartament, lasă, domnule, o cheie și la administrator! Dar ce să vorbești cu el? Nimeni nu știe ce face acest Cumpănașu, nimeni nu l-a văzut pe-acolo. Privește lumea de sus. Personal, n-am vorbit niciodată cu el. Nici măcar administratorul blocului nu-l cunoaște. La proces, ghiciți ce a făcut? Mi-a pus drept martor un șofer de-al său, dar instanța l-a respins”, a mai spus Cristina Dică.