Reprezentantul României la OMS Alexandru Rafila a declarat că în ţara noastră au fost înregistrate aproximativ 4.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la persoanele care au fost vaccinate cu prima doză şi în jur de 400- 450 de cazuri, la rapelul cu cea de-a doua doză.
„Eu nu ştiu la nivel mondial. Există sigur că da, dar situaţia din România e mai concludentă pentru noi. S-au înregistrat circa 4.000 de cazuri de infecţie la persoane care fuseseră vaccinate cu prima doză şi asta reprezenta cam 0,4% din totalul dozelor administrate ca şi primă doză, iar după doza a doua şi cu un interval mediu de 7
zile, adică din momentul vaccinării până în momentul infectării au trecut maxim 7 zile. În cazul celei de-a două doze sunt vreo 400-450 de cazuri, adică 0,08% din totalul dozelor administrate, iar intervalul mediu este de 4 zile. Asta demonstrează că deja după prima doză, persoane potenţial vulnerabile la boală au avut un răspuns imun care i-a protejat. Din cauza aceasta, după doza a doua, procentul a fost mult mai mic”, a
afirmat Alexandru Rafila întrebat dacă există o statistică mondială a OMS al numărului cazurilor de infectare după vaccinare.