Alin Oprea este membru fondator al trupei Talisman, iar în cei 28 de ani de activitate, aceasta a lansat peste 10 albume și a primit de două ori discul de platină. În 2006, plecarea lui Tavi Colen din trupa Talisman a fost urmată de o serie de acuzații care au ținut primele pagini ale ziarelor.
De asemenea, Alin Oprea a stârnit interesul presei și prin divorțul tumultuos de prima soție, împreună cu care are doi copii.
În prezent, Alin Oprea se află la o nouă căsătorie.
Prin intermediul celor 40 de întrebări adresate artistului, telespectatorii vor putea afla cine este Alin Oprea, în ce măsură și cum a depășit controversele din plan personal și profesional și, de asemenea, ce loc mai ocupă muzica rock în viața acestuia.
“Cât noroc v-a purtat Talisman?”, “Câți bani ați câștigat din muzică?”, “Cât valorează Talisman fără Tavi Colen?”, “Cât de agresivă a fost cu dvs.
fosta soție?”, Câți ani ați avut probleme cu alcoolul?”, “Dansați după cum vă cânta nevasta?”, “Cât de greșit v-au judecat oamenii?” sunt doar câteva dintre întrebările adresate lui Alin Oprea duminică aceasta, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată imediat după reality show-ul “Insula de 1 milion”, la Kanal D.