In articol:
Alina Vidican trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru ca magistrații americani să nu o găsească vinovată pentru că ar fi condus bolidul pe care îl deține într-un mod în care ar fi pus în pericol pe ceilalți participanți la trafic.
Așa că, pentru a tergiversa cât de mult poate procesul în încercarea de a scăpa de problemele pe care le are, Alina Vidican face tot ce îi stă în putință pentru a găsi o apărare cât mai bună. Așa că, pare-se, fosta soție a lui Cristi Borcea a solicitat imaginile care dovedesc că ar fi condus agresiv, lucru pedepsit în Statele Unite. Mai mult, pare-se, Alina Vidican are și noroc când vine vorba de procesul cu pricina, iar înfățișarea în fața instanței a fost amânată pentru că ofițerul care a amendat-o a avut nevoie de un concediu medical.
Evident, amânarea procesului nu o va scăpa de sentință – oricare ar fi aceea – dar, în acest fel, Alina Vidican are șanse mai mari ca dovezile pe care le va aduce în sprijinul apărării să o scape de o condamnare, să o lase doar cu o amendă, Iar asta ar fi extraordinar pentru fosta soție a lui Cristi Borcea care, din păcate pentru ea, riscă un dosar penal în acest caz.
Alina Vidican și-a schimbat mașina
Ajunsă în Statele Unite, după divorțul de Cristi Borcea, Alina Vidican a decis că trebuie să treacă peste trauma trăită în România la bordul unei mașini de calibru. Așa că și-a ”tras” un Porsche de toată frumusețea, mașina cu pricina fiind folosită timp de doi ani și preț de câteva amezi pentru viteză. Doar că, de curând, Alina Vidican a decis că este cazul să își cumpere un bolid mai ”șmecher”. Și, cum a avut o serie de negocieri cât se poate de serioase, susțin sursele noastre, cu Cristi Borcea pentru ca să nu își facă apariția în România și, astfel, Valentina Pelinel să aibă liniștea asigurată în acea perioadă dificilă, în care omul de afaceri era închis, Alina Vidican și-a schimbat și... mașina.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Și, cum operațiile estetice pe care și le-a făcut în ultimii ani au transformat-o într-o adevărată divă, Alina Vuidican s-a gândit că cel mai bine s-ar asorta cu o mașină roșie. De preferință italiană. Așa că, fără să stea pe gânduri, și-a mcumpărat un Ferrari, mașină care, susțin sursele noastre, a costa bine peste 200.000 de dolari, măcar pentru că este din 2018.
Alina Vidican şi Cristi Borcea, divorţ cu probleme
Cristi Borcea şi Alina Vidican au divorţat, în luna noiembrie a anului 2016, punând capăt unui mariaj de 5 ani. Separarea oficială a avut loc la Penitenciarul Poarta Alba, acolo unde fostul acţionar de la Dinamo era încarcerat şi nu într-un cabinet notarial, aşa cum se aştepta toată lumea. Divorţul a fost semnat în prezenţa avocaţilor şi, atât Cristi Borcea cât şi Alina Vidican au decis să rămână în relaţii amiabile, de dragul copiilor, timişoreanca primind o sumă de bani semnificativă drept pensie alimentară, precum şi afacerea din Miami. Între timp, Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat din închisoare, el fiind condamnat în "Dosarul transferurilor", și, divorțat de Alina Vidican, s-a căsătorit în toamna anului trecut cu Valentina Pelinel, cea care i-a dăruit gemeni, după ce a născut şi un băieţel, Milan.