In articol:
- Cum și-a multiplicat averea norocosul de la loterie
- "Am studiat tot ce au făcut câștigătorii la loto de dinaintea mea"
- Și-a angajat o echipă de consilieri financiari
În urmă cu 18 ani, Brad Duke a câștigat marele premiu de 85 de milioane de dolari la loteria Powerball, dar până în 2016 și-a crescut averea la peste 1 miliard de dolari.
Citește și: O femeie fără adăpost a devenit multimilionară după ce s-a oprit la o benzinărie să schimbe uleiul la mașină
Americanul și-a multiplicat averea făcând o serie de investiții și nu aruncând banii pe o viață de lux, potrivit Daily Star.
Antrenorul personal de ciclism a trecut de la statutul de milionar la cel de miliardar după ce a refuzat să cumpere case și mașini luxoase.
Cum și-a multiplicat averea norocosul de la loterie
În 2005, Brad Duke a câștigat 85 de milioane de dolari, dar acesta a fost doar începutul averii sale, nu apogeul.
În perioada imediat următoare victoriei sale, Brad nu și-a cheltuit banii pe obiecte de lux, cum ar fi mașini sport sau un conac.
În schimb, a decis să reziste la cheltuielile nejustificate și să facă banii să lucreze pentru el.
"Am studiat tot ce au făcut câștigătorii la loto de dinaintea mea"
Brad a explicat cum a procedat după ce a aflat că a dat lovitura la loto: "Am tăcut despre câștig timp de o lună înainte să mă hotăresc să ies public".
„În acea perioadă, am făcut cât de multe cercetări am putut despre câștigătorii existenți la loterie și care erau poveștile lor”.
Brad a spus că a descoperit că cei mai mulți „pierd toți banii într-o perioadă scurtă de timp”, în timp ce el și-a dorit să își multiplice averea "de aproximativ 10 ori mai mult”.
Și-a angajat o echipă de consilieri financiari
În loc să facă cumpărături de lux, Duke a optat pentru a construi o echipă de consilieri financiari de încredere, care l-au ajutat să-și atingă 1 miliard de dolari în 12 ani.
Dar Duke nu a exclus complet câteva cheltuieli mari- el a finanțat, spre exemplu, o călătorie în Tahiti pentru 17 prieteni norocoși.
Fostul instructor de ciclism de la Gold's Gym, unde a continuat să predea mai bine de un an după ce a câștigat, și-a cumpărat, de asemenea, mai mult de o duzină de biciclete noi.
Într-un interviu acordat recent unei televiziuni, Duke a spus că nu a câștigat marele premiu total întâmplător, ci a dezvoltat un sistem matematic complex pentru a-și alege numerele, înainte de a câștiga jackpot-ul.
În perioada premergătoare câștigului cel mare, Duke începuse deja să câștige constant sume mai mici, cum ar fi 150$ sau 500 $.