Am fost acasă la Laura Codruța Kovesi! Fosta șefă DNA locuiește într-un bloc banal din Sectorul 5 și nu are camere de supraveghere la ușă! Ce spun vecinii: ”Doamna e foarte de treabă!” EXCLUSIV
Favorită la numirea în funcția de procuror-șef european, Laura Codruța Kovesi (46 de ani) locuiește într-un apartament modest dintr-un cartier muncitoresc, fiind foarte apreciată de vecini.
Favorită la numirea în funcția de procuror-șef european, fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi (46 de ani) locuiește într-un apartament modest dintr-un areal aglomerat al Capitalei, undeva în apropierea cartierelor Ferentari- Rahova. În 2007, după divorțul de primul soț, Laura Codruța Kovesi și-a achiziționat prin credit ipotecar un apartament de două camere într-un bloc din zona amintită, în care locuiește și acum.
Chiar dacă este o persoană discretă, fosta șefă DNA nu putea scăpa din vederile vecinilor de scară, care ne-au vorbit frumos despre ea. ”E o doamnă foarte de treabă, mereu ne salută pe toți, e foarte respectuoasă, n-are aerele celor pe care-i vezi mereu la televizor. Își vede de viața ei... Și cu vecinii e mereu zâmbitoare, nu ca la televizor, când o vezi vorbind numai de lucruri serioase”, ni s-a confesat o vecină a Laurei Codruța Kovesi.
Dovadă a încrederii în vecini și a faptului că se comportă ca o persoană normală, candidata României la funcția de procuror-șef european nu are camere de supraveghere la ușă. ”Eu mereu o văd singură când o văd, poate o avea pază, dar stau mai feriți, așa”, a continuat vecina. Scara pe care se află apartamentul fostei șefe DNA a fost recent renovată, blocul fiind inclus deja într-un program ce prevede anveloparea termică.
Laura Codruța Kovesi, care miercuri a împlinit 46 de ani, locuiește în apropierea unui parc reamanajat, a hipermarketurilor, având în imediata vecinătate și un centru specializat în redactarea de acte oficiale.