O mamă din Satu Mare a reușit să șocheze opinia publică după ce într-un grup din Satu Mare a apărut o postare prin care ea spunea că vrea să își vândă efectiv propriul copil încă nenăscut.
Nu a vrut să o facă gratis, ci contra sumei de 10.000
de euro. A primit și o ofertă în acest sens și probabil ar fi acceptat-o dacă nu se afla de intenția ei. Imediat pe fir au intrat cei de la Protecția Copilului, dar și presa, iar lucrurile s-au schimbat.
Reporterii de la Știrile Kanal D au mers acasă la femeie cu pricina și au stat de vorbă cu ea pentru a afla ce a gândit în momentul în care a luat această decizie radicală.
Mama și-a schimbat declarațiile
Speriată la vederea televiziunii, mama și-a schimbat declarația, dar tot a susținut că și-ar da copilul, dar spre adopție, nu spre vânzare.
"Eu nu aș da copilul ăsta nici pentru 10.000 de euro. Asta am scris. Eu am zis că aș da copilul doar în adopție. Oamenii cred ce cred.
Eu n-am știut ce fac în acele momente. Eu l-aș da, cu hârtie, prin adopție. Nu vreau să se creadă că am inimă de mamă care vinde copilul cu bani. Eu am trei copii și îl aștept pe al patrulea, un băiat. Copilul e sănătos. Eu nu am loc de muncă, am și datorii la bancă. E greu. Am doar alocațiile copiilor.", ne-a declarat femeia.
Ce spun autoritățile
Cei de la Protecția Copilului au luat deja primele măsuri și au oferit declarații în acest sens. "Noi ne-am autosesizat și am stat de vorbă cu mama copilului. Am realizat că această femeie are nevoie de consiliere și urmează să i-o acordăm, iar dacă se va impune vom recurge și la scoaterea copilului din sânul familiei", au spus autoritățile.