In articol:
- Mihaela Cambei: "Este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin"
- "Mi-a fost un pic teamă, dar am încercat să trag cu disperare"
Mihaela Cambei a declarat, după finala de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, că este mândră de reuşita sa, fiind prima clasare feminină pe podiumul olimpic din istoria halterelor româneşti.
"Este concursul vieţii mele pentru care m-am antrenat doi ani de zile. La final am simţit că îmi rămâne mâna pe podium, pentru că am avut un cârcel foarte mare la mână, la gât şi deget, cotul mă durea foarte tare, dar am zis că ori la bal, ori la spital. Eu nu am stat să fac calculele, am vrut să îmi fac încercările. Nu ştiu ce s-a întâmplat, care cum a ridicat", a
După reușita halterofilei din Bacău România a urcat pe locul 14 în clasamentul general pe națiuni de la Paris 2024, cu 3 medalii de aur, 4 de argint și una de bronz.
Mihaela Cambei: "Este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin"
Mihaela Cambei a ridicat 112 kilograme la a treia încercare și a fost prima în clasament, cu un total de 205 kilograme, înainte de a fi depășită de chinezoaica Zhihui Hou care a ridicat 117 kg și a stabilit un nou record olimpic.
Cambei a totalizat 205 kg, fiind devansată la ultima încercare din concurs de campioana olimpică en titre cu 206 kg.
"Dacă rata chinezoaica, ne cânta imnul în această seară, dar eu sunt mândră de ce am reuşit să aduc, pentru că este prima medalie olimpică din istorie la haltere feminin.
"Mi-a fost un pic teamă, dar am încercat să trag cu disperare"
Cambei a făcut un concurs perfect, ridicând pe rând la smuls haltera la 89, 91 şi 93 kg, iar apoi la aruncat, la 106, 110 şi 112 kg. Ea s-a accidentat uşor la mâna stângă la a doua tentativă la aruncat.
Mihaela Cambei a condus concursul până la ultima încercare a chinezoaicei.
"Această medalie o dedic antrenorul lui meu, Valeriu Calancea, care m-a suportat în tot acest timp, părinţilor mei, lui Dumnezeu, care a fost alături de mine şi m-a scos sănătoasă din această competiţie şi întregului staff care a fost alături de mine. Am sărutat greutăţile la final pentru că au fost prietenoase cu mine şi ele m-au ajutat. Acest moment este fix aşa cum mi l-am imaginat şi medalia are fix aceeaşi culoare", a adăugat ea.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Sportiva română a explicat că atmosfera creată de suporterii români în timpul concursului a ajutat-o să urce pe podium.
"Nu ştiu dacă a fost neapărat o tactică asta, este un maximal pentru mine la aruncat, nu am mai aruncat niciodată atât într-un concurs. Mi-a fost un pic teamă, dar am încercat să trag cu disperare. Atmosfera a fost foarte mişto şi cred că asta m-a ajutat foarte mult, pentru că agitaţia în general pe mine mă ajută să fiu şi mai puternică decât sunt, adrenalina mă ajută să fiu mai puternică. Toţi românii care m-au susţinut în această seară şi au strigat pentru mine m-au ajutat foarte mult", a precizat Cambei.