Amănunte terifiante despre agresorul de 15 ani al băiatului care în urma loviturilor este în moarte cerebrală ”Tatăl îl lăsa la volan, în timp ce era în dreapta”
Andrei, un băiat de 14 ani este în moarte cerebrală, la spital, după ce un alt băiat de 15 ani l-a snopit în bătaie în plină stradă.
Scene șocante s-au petrecut sub ochii trecătorilor, pe o stradă din Mangalia, în urmă cu mai bine de o săptămână. Un băiat a fost bătut de un altul până când a fost lăsat lat pe trotuar. Daniel, agresorul de doar 15 ani este practicant de arte marțiale, iar dintr-o ploaie de lovituri puternice a reușit să-și aducă victima în stare critica. Atacul violent a fost surprins de camerele de supraveghere și imaginile au fost difuzate în mediul online, unde au șocat prin violența lor.
În timp ce Andrei Ivan, victima sa este în moarte cerebrală la spitalul din Constanța, agresorul se află în arest la domiciliu, de unde, în urmă cu câteva zile a transmis un mesaj halucinant pe Facebook. Agresorul își informa prietenii că este bine, lăsând un mesaj încheiat în note pozitive, lăsând să se înțeleagă că nu are niciun regret. ”Îmi pare rău că am pierdut focurile cu toți.
Au fost niște probleme și nu am mai putut să trimit snap. Da, sunt bine pentru cine întreabă. Ăsta e telefonul lu tata că al meu e la poliție. Vă pup pe toți”.
Ei bine, reprezentantul unei asociații, care încearcă acum să-i ajute pe părinții lui Andrei, care ar vrea să-și ducă băiatul la un spital în străinătate, a aflat informații șocante despre Daniel și familia lui.
”Daniel, agresorul lui Andrei, locuiește la Herghelie. Mama și tatăl lui nu au un loc de muncă permanent, lucrează cu ziua,dar în schimb consumă băuturi alcoolice amândoi până se îmbată și se iau la bătaie.
Oamenii spun că tatăl lui îi dă frecvent mașina să o conductă prin Herghelie, în timp ce el stătea în dreapta”, se arată pe pagina de Fcebook a respectivei asociații.
Pe de altă parte, părinții lui Andrei Ivan încearcă imposibilul pentru a-și salva copilul.
”Este în moarte cerebrală. Pulsul inimii este 86, temperatura corpului este 34 grade, iar tensiunea este stabilă“, spune tatăl, care vrea să-şi transfere copilul la un spital din străinătate. Urmează ca specialiştii de acolo să decidă, pe baza dosarului, dacă poate fi transferat şi dacă îl pot salva.
Băiatul de 14 ani, aflat acum în moarte cerebrală, bătut din cauza unei fete
La data de 1 februarie, un băiat de 14 ani din Mangalia a fost bătut de un coleg cu un an mai mare ca el. Loviturile au fost atât de puternice, încât victima a ajuns la spital în comă. Neînțelegerile dintre cei doi ar fi pornit de la o fată, mai exact, actuala prietenă a elevului bătut. După ce a fost lăsat inconștient pe stradă, până la sosirea echipajului SMURD, Andrei a fost ajutat de doi tineri, care i-au făcut masaj cardiac. Andrei Ivan a ajuns la spitalul din Constanța, iar în acest moment se află în moarte cerebrală.