Ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, convocat de urgență la Ministerul de Externe român. Care este motivul
Ambasadorul Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin, a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, unde a avut o întrevedere, miercuri, cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a dispus convocarea diplomatului rus după publicarea pe site-ul reprezentanţei diplomatice a articolului cu titlul "Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei şi sursa principală de dezinformare a lumii" şi în contextul altor luări de poziţie ale Ambasadei ruse la București.
În cadrul întrevederii, Iulian Fota a atras atenţia că este "inacceptabilă" folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj "nepotrivit, ofensator şi provocator" la adresa României şi a NATO, alianţă din care ţara noastră face parte "ca urmare a deciziei sale democratic asumate".
MAE critică "modului dezumanizant" în care ambasada Rusiei descrie războiul din Ucraina
Potrivit unui comunicat al MAE, autoritățile de la București au transmis pe data de 22 aprilie o notă verbală prin care şi-au exprimat dezacordul, în scris, în termenii cei mai fermi, cu referire la declaraţiile postate pe
pagina de internet a misiunii diplomatice ruse privind războiul din Ucraina (text intitulat "Despre război şi pace în Ucraina").
Oficialul român a atras atenţia şi asupra "modului dezumanizant şi neconform cu realitatea" în care e descris războiul din Ucraina, "pentru care partea rusă deţine întreaga responsabilitate".
Oficialii MAE au îndemnat la maximă reţinere în abordarea publică pe acest subiect, cu evitarea atitudinilor şi mesajelor cu caracter provocator din partea Ambasadei Federaţiei Ruse.
Secretarul de stat a atenţionat din nou partea rusă că această conduită de comunicare publică reflectă "o abordare consecvent neconstructivă a relaţiei bilaterale din partea Ambasadei" şi a solicitat ca mesajele publice să se menţină în limitele prevăzute de Convenţia
de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961, se mai arată în comunicatul transmis de MAE.
Mai jos textul despre NATO postat de Ambasada Rusiei pe pagina sa de Facebook: