Amendă de 50.000 de lei pentru Rafinăria Petromidia
Garda de Mediu din Constanţa a aplicat o amendă de 50.000 de lei în urma incendiului care a avut loc la începutul lunii iulie la Rafinăria Petromidia, în urma căruia s-a produs un accident care a provocat o explozie.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța au anunțat printr-un comunicat de presă, sancțiunea pe care au aplicat-o în urmă exploziei care a avut loc în dată de 2 iulie a acestui an.
De asemenea, aceștia au precizat că au impus măsuri referitoare la identificarea factorilor care au dus la declanşarea incendiului.
Garda de Mediu: "Incendiul s-a manifestat violent”
Comisarii au încadrat incidentul că fiind unul major: "Incendiul s-a manifestat violent, cu flacără puternică şi degajări mari de fum negru. În
timpul evenimentului, o persoană a decedat, iar 4 persoane au fost rănite. Având în vedere acest fapt, conform prevederilor Legii nr. 59/2016, accidentul se încadrează drept accident major”.
Amendă în valoare de 50.000 de lei a fost dată deoarece: ”nu au fost respectate prevederile art. 5, alin. (1), lit.a din Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu.
3 persoane au murit în urma exploziei
În urmă exploziei care a avut loc la Rafinăria Petromidia, în total trei persoane au murit. Prima victimă, un nbarbat de 32 de ani, a fost prins de suflul explozie și nu a mai putut fi salvat. Ultimii doi au murit în Germania, acolo unde au fost transferați.