Cum se va aplica amenda pentru cei care nu poartă mască. În ce situație amenzile ajung la 2.500 de lei
Liderul Sindicatului Național al Polițiștilor, Dumitru Coarnă, a explicat luni ce criterii vor avea polițiști pentru a aplicat amenzi celor care nu poartă măști.
„Dacă omul vine şi spune: <Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară>, înseamnă circumstanţe atenunate”, spune Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.
Polițiștii vor aprecia sancțiunea în funcție de comportamentul persoanelor.
„El ce face ca să stabilească? Se uită la contravenient: e în vârstă, nu are antecedente, a avut un comportament corect, recunoaşte fapta. Când discut cu el aceste lucruri şi analizez, de ce să-i dau omului 2.500 lei, îi dau minimul, 500 lei”, a declarat Coarnă, pentru Mediafax.
Grupul de Comunicare Strategică a publicat sâmbătă o serie de răspunsuri la eventualele întrebări ale cetățenilor în legătură cu intrarea în starea de alertă. Printre acestea, GCS a oferit și un răspuns referitor la aplicarea amenzilor pentru persoanele care nu poartă măști, începând cu 15 mai, în spațiile închise, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.
Vor fi sancționate persoanele care nu poartă mască?
Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU.
Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei.