Close sidebar
Close sidebar

Poliția a fost „cu ochii” pe cetățenii care au ieșit peste noapte pe stradă și i-a amendat cu peste 300.000 de lei

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii locali au dat, în urma unei acţiuni vizând respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a răspândirii COVID-19 desfăşurate în noapte de luni spre marţi, 1.150 de amenzi, în valoare de peste 300.000 de lei. Majoritatea sancţiunilor au fost pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea.

Georgiana Balaban,

Poliția Română a aplicat amenzi noaptea trecută pentru deplasarea după ora 23. [Sursa foto: Inquam]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

"Noaptea trecută, în intervalul orar 23.00- 05.00, poliţiştii din întreaga ţară au acţionat, alături de jandarmi şi poliţişti locali, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID-19. Pe parcursul acţiunii, poliţi ştii şi poliţiştii locali au depistat 1.132 de persoane care nu au respectat interdicţiile privind deplasarea", a transmis, marţi, Poliţia Română.

Astfel, au fost date 1.150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 301.000 de lei, pentru neregulile constatate.

Dintre acestea, 1.132 au fost pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea sau libera circulaţie, în valoare de 272.000 de lei.

Amenzi pe bandă rulantă pentru cetățenii care ies din casă după ora 23:00

Amenzi după amenzi pentru persoanele care nu respectă măsurile impuse de autorități. [Sursa foto: Inquam]


Poliţia aminteşte că, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în intervalul orar 23.00- 05.00, cu următoarele excepţii motivate de:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

Citeste si: Nelu Tătaru face anunțul: „Transportul în comun este focar de Covid-19”

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Care este orașul care a prelungit cu 14 zile măsura purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces

al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI