In articol:
”La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 21.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Boldeşti-Scăeni, în timp ce efectuau verificări pe linia respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19, au constatat faptul că în incinta unui punct de lucru era organizat un eveniment privat, la care participau 18 persoane.
Evenimentul întrerupt de poliţişti era o petrecere organizată cu ocazia unei cununii civile, au declarat pentru News.ro
Polițiștii au deschis un dosar penal
În urma evenimentului poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, iar administratorul firmei care deţine spaţiul în care a fost organizată petrecerea şi organizatorul au fost sancţionaţi contravenţional cu 5.000 de lei.
Citeste si: Raluca Turcan, detalii despre carantina de noapte: „În momentul acesta noi evaluăm ...”
Localitatea Boldeşti Scăeni, situată la câţiva kilometri de Ploieşti a înregistrat, în perioada 13-26 octombrie, o rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 de 2,14 la o mie de locutori, conform datelor oficiale prezentate de autorităţile din Prahova.
Citeste si: Anunț de ultima oră despre amenzile pentru nepurtarea măștii