Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat noi măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri, aprobate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 181/2020.
Una dintre principalele facilităţi fiscale este eşalonarea la plată simplificată, care se acordă pe o perioadă de maxim 12 luni, pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă.
Citeste si: Premierul Orban, anunț despre banii alocați de Guvern marilor orașe
Adoptarea acestei facilităţi a vizat susţinerea conformării la plată şi menţinerea lichidităţilor financiare pentru revitalizarea activităţii contribuabililor,
ca efect al crizei sanitare.
ANAF a publicat modelul de cerere
„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a elaborat proiectul de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central. Modelul de cerere se regăseşte în Anexa nr.
1 a procedurii. Cererile depuse de contribuabili, atât înainte, cât şi după publicarea ordinului în Monitorul Oficial al României, sunt analizate de organele fiscale centrale în vederea soluţionării”, arată ANAF.
Cererile vor putea fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, după publicarea ordinului in Monitorul Oficial al României.
DETALII AICI despre condițiile eșalonării de datorii
„Încă de la declanşarea crizei sanitare în România de acum nouă luni, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au înţeles dificultăţile cu care se confruntă companiile în asigurarea lichidităţilor atât de necesare continuării activităţii şi pentru menţinerea
salariaţilor. MFP şi ANAF au apreciat ca primordială sănătatea populaţiei şi a mediului de afaceri, sens în care au creat un mecanism de sprijinire a contribuabililor de bună credinţă oferind un pachet de măsuri fiscale, inclusiv amânarea plăţii obligaţiilor bugetare, pentru ca aceştia să nu resimtă puternic efectele negative ale pandemiei. În plus, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au înfiinţat veritabile nuclee de specialişti, care au fost în strânsă legatură cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi care au muncit intens pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor online pentru a fi accesibile şi intuitive, astfel încât contribuabilii să treacă cu bine peste
această perioadă dificilă, să rămână sănătoşi atât ei, cât şi familiile şi afacerile lor”, menţionează ANAF.
„Proiectul de ordin a fost elaborat în vederea reglementării procedurii ce trebuie aplicată în mod unitar atât de către contribuabili, cât si de către organele fiscale. De asemenea, prin proiectul de ordin au fost elaborate şi modele de formularele utilizate de organele fiscale pentru soluţionarea cererilor depuse de mediul de afaceri”, precizează ANAF, potrivit news.ro.
Ce condiții trebuie să îndeplinești
Condiţiile de acordare ce trebuie îndeplinite debitor sunt: să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv, sub sancţiunea decăderii. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare; să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă, nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală; să nu se afle în procedura faliment; să nu se afle în dizolvare; să aibă depuse toate declaraţiile fiscale; să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară,
potrivit prevederilor art. 25 şi 26 din Codul de procedură fiscală.
Care sunt avantajele eșalonării la plată
ANAF precizează care sunt avantajele accesarii eşalonării la plată simplificate.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
”Este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, în vederea susţinerii conformării voluntare la plată pentru obligaţiile acumulate în perioada de criză sanitară. Reprezintă o procedură simplificată de acordare a eşalonarii la plată, pentru contribuabilii care si-au achitat obligaţiile fiscale datorate până la data intrării în starea de urgenţă. Se acordă numai în baza unei cereri la care se poate ataşa o propunere de grafic, fără a fi depuse alte documente.
Termenul de soluţionare este de cel mult 5 zile”, precizează ANAF.
De asemenea, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată; nu se constituie garanţii; nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată; pe perioada eşalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată.
Mai mult, se poate solicita, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia.
Se poate menţine eşalonarea la plată pierdută, de două ori pe perioada de valabilitate a eşalonarii la plată.
Un alt aspect pe care îl vizează eşalonarea simplificată este acela că această facilitate fiscală poate fi accesată şi de către debitorii care au în derulare eşalonări la plată acordate potrivit Codului de procedură fiscală, prin depunerea unei cereri la organul fiscal. Astfel, în cazul acestora se poate acorda eşalonarea la plată pe o perioadă de maxim 12 luni, numai pentru obligaţiile bugetare datorate după declararea stării de urgenţă, condiţiile mai sus menţionate fiind aplicabile şi în cazul lor.
Totodată, OUG nr. 181/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 26 octombrie 2020, mai prevede prelungirea măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 29/2020, precum şi în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 48/2020, până la data de 25 decembrie.
”Nu se calculeazã şi nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi de întârziere conform Codului de procedurã fiscalã, pentru obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020. Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante, potrivit legii, obligaţiile fiscale scadente începând cu data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã Guvernului nr. 29/2020 şi neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020. Se suspendã sau nu încep mãsurile de executare silitã, prin somaţie, poprire şi valorificarea bunurilor la licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executãrilor silite care se aplicã pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotãrâri judecãtoreşti pronunţate în materie penalã, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe naţionale”, arată ANAF.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
De asemenea, nu se calculeazã şi nu se datoreazã dobânzi şi penalitãţi, conform Codului de procedurã fiscalã, pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate pânã la data de 25 decembrie 2020. În acest caz, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate.
”Se suspendã condiţiile de menţinere a valabilitãţii eşalonãrilor la platã acordate potrivit legii. Aceste condiţii se considerã îndeplinite dacã debitorii achitã obligaţiile aferente în termen de 30 de zile de la încetarea perioadei de aplicare a acestor mãsuri fiscale. Pentru obligaţiile care reprezintã condiţie de menţinere a valabilitãţii înlesnirilor la platã, contribuabilii pot solicita modificarea eşalonãrii la platã, cu condiţia ca cererea sã fie depusã pânã la expirarea termenului menţionat la pct. 5, prevederile art. 195 din Codul de procedurã fiscalã aplicându-se în mod corespunzãtor”, arată ANAF.
VEZI AICI toate Anexele pe care trebuie să le completezi și depui la ANAF
Obligaţiile bugetare care reprezintã condiţie de menţinere a valabilitãţii înlesnirilor la platã, inclusiv cele cuprinse în ratele din graficele de eşalonare, nu sunt considerate obligaţii fiscale restante.
Un alt avantaj este extinderea rambursãrii TVA cu control ulterior.
În plus, termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere executarea silitã, precum şi cel al contribuabilului/plãtitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale, prevãzute de Codul de procedurã fiscalã, se suspendã sau nu încep sã curgã pânã la data de 25 decembrie 2020,