In articol:
ANAF a scos la vânzare un teren din București, de 5.000 de metri pătrați, care este al fostului ministru al Turismului, Elena Udrea. Terenul se află în zona lacului Străulești. Prețul de pornire inițial a fost de 9 milioane lei cu TVA echivalentul a 1,8 milioane de euro.
Aflat la cea de-a doua licitație, prețul terenului a fost redus cu 25%, la 6,8 milioane lei cu TVA, mai exact 1,36 milioane de euro.
ANAF a scos la vânzare unul dintre terenurile Elenei Udrea
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute.
Tot în aceeași zi, a fost dată în urmărire și prinsă pe teritoriul Bulgariei, la Vama Kulata, la graniţa cu Grecia. Elena Udrea a stat în Bulgaria în arest preventiv până pe data de 10 iunie 2022.
Fiscul scoate spre vânzare bunurile cetățenilor pentru a recupera datoriile către stat pe care nu le-au achitat, fiind vorba despre taxe și impozite. De asemenea, și pentru a-și recupera prejudiciile din dosarele penale.
În contextul în care bunurile nu se vând la prima licitație, prețul este mai mic cu 25%, iar la a treia licitație cu încă 25% din prețul inițial.