”Este mare păcat... El avea boala aceea de ani buni, dar o ținea sub control. Apoi, acum câteva zile, a apărut acea complicație... Îmi pare rău că nu a mai avut timp, poate transplantul l-ar fi ajutat. Era încă tânăr, Ducu mai avea multe de spus, el a fost un om mare, cu adevărat”, ne-a spus, îndurerată, Anca Pandrea.
Cu toate acestea, Anca Pandrea, fosta soție a lui Iurie Darie, recunoaște că nu va merge la înmormântarea lui Ducu Darie. ”Nu voi merge la înmormântare. Mi-am jurat, după înmormântarea lui Iura, că nu voi mai merge la nicio altă înmormântare, cu excepția celei a surorii mele dacă, Doamne-Ferește!, pleacă înaintea mea. Nu am fost nici la spital, nu mai merg la nimeni la spital de când cu Iura al meu”, ne-a mai spus Anca Pandrea.
Cu toate acestea, Anca Pandrea, sinceră, ne-a spus că i-a aprins o lumânare lui Ducu Darie. ”Nu am mai vorbit cu el de vreo două luni. Când am auzit că e la spital, la Urgențe, am încercat să vorbesc cu el, dar nu s-a putut. Oricum, azi, când am aflat de el, i-am aprins o lumânare, am fost la florărie și am luat o floare, am pus-o lângă portretul lui Iura.
Acum sunt unul lângă altul. Iura al meu și Ducu al lui sunt, din nou, împreună, sper să fie liniștiți. Ei erau caractere diferite, dar se iubeau, așa cum se întâmplă între tată și fiu”, ne-a mai spus Anca Pandrea.
Ducu Darie a murit la 60 de ani
Regizorul Alexandru Darie a murit la vârsta de 60 de ani.
Fiul actorului Iurie Darie era internat de aproape două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
În vârstă de 60 de ani, managerul Teatrului Bulandra din Capitală, Ducu Darie suferea de o afecțiune delicată la ficat și se afla pe lista de așteptare pentru un transplant hepatic.
”În urmă cu aproape două săptămâni, Ducu Darie a fost internat de urgență la spital, din cauza unor complicații la plămâni.
Ele au fost făcute pentru că regizorul suferă, de ani buni, de ciroză, în stare avansată, ceea ce i-a afectat, acum, și celelalte organe interne. La Fundeni, el a venit în crize puternice, pe care medicii au încercat să i le reducă din punct de vedere al durerilor, printr-un tratament medicamentos intensiv, cu perfuzii și calmante”, au dezvăluit persoane din clinică.
Cum făcuse rost Ducu Darie de 70.000 de euro. A luat 60.000 de euro pe apartament
Ducu Darie este manager la Teatrul Bulandra, iar din ultima declaraţie de avere, completată în iulie 2019, reiese că, în 2018, a vândut două bunuri: un autoturism, cu 9.800 de euro, şi un apartament, cu 270.000 de lei, adică aproximativ 60.000 de euro, ceea ce înseamnă că a încasat, în total aproximativ 70.000 de euro. Cel mai probabil, Ducu a vândut bunurile pentru că are nevoie de bani pentru tratamentul cirozei de care suferă la diverse clinici private.
Ducu mai deţine un teren şi două case la Tărtăşeşti, în Dâmboviţa, moştenite de la tatăl său. La venituri, Darie a trecut 84.117 lei (salariul de manager) şi 281.060 de lei (drepturi de proprietate intelectuală). În total, Ducu Darie a încasat 365.177 lei, adică 30.431 de lei pe lună, ceea ce înseamnă aproximativ 6.600 de euro lunar.