In articol:
UPDATE- „Potrivit concluziilor medico – legale, în urma necropsiei, nu a putut fi stabilită cauza decesului femeii de 41 de ani din Aiud, urmând a fi efectuate analize de laborator”, a transmis Poliţia Judeţeană Alba.
Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a se stabili împrejurările în care a murit femeia.
Poliţiştii din Alba au deschis un dosar penal în cadrul căruia fac verificări, in rem, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, după ce o femeie de 41 de ani, internată la Spitalul Municipal Aiud, a murit, joi seară, la scurt timp după ce a fost transferată din Secţia Ginecologie în Terapie Intensivă. Reprezentanţii unităţii sanitare au anunţat Poliţia cu privire la decesul pacientei, potrivit Ziare.com.
Polițiștii așteaptă rezultatul necropsiei
Oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au declarat, vineri, la solicitarea News.ro, că poliţiştii au deschis o anchetă după ce au fost sesizaţi de către reprezentanţii Spitalului Municipal Aiud cu privire la decesul unei paciente.
Sursa citată a precizat că verificările se fac in rem, cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, şi că nu a fost primită nicio sesizare de la rudele femeii.
Directorul medical al Spitalul Municipal Aiud, medicul Mircea Domşa, a declarat, pentru News.ro, că femeia se prezentase în urgenţă, cu două zile în urmă, având o formaţiune tumorală genitală în pelvis. Joi, pentru că prezenta dureri în zona abdominală, a fost dusă de urgenţă în sala de operaţie. Conform medicului, în sala de operaţie, pacientei i s-a făcut iniţial o rahianestezie care nu a avut efect, după care a i s-a făcut o anestezie oro-traheală, moment în care a intrat în stop cardio-respirator, pe fond de bronho-spasm.
Mircea Domşa a explicat că astfel de cazuri sunt foarte rare. Conform acestuia, medicii chirurgi nu au apucat să deschidă pacienta. Ea a fost resuscitată în sala de operaţie, a fost dusă în secţia de Terapie Intensivă unde a făcut un al doilea stop cardio-respirator în urma căruia nu a mai putut fi resuscitată.