Anchetatorii au o nouă pistă în cazul băiatului mort în Austria! Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, la etajul 4 al hotelului în care erau cazați elevii români
Andrei, un elev român în vârstă de 13 ani, aflat într-o excursie şcolară, a fost găsit fără suflare în fața hotelului unde era cazat.
Potrivit unei ediții online a cotidianului austriac Österreich( oe24.at), aceasta scrie faptul că „un accident sau o neglijență a terților sunt aparent excluse”.
„Anchetatorii au fost nevoiți să facă constatări triste după moartea unui elev din România, într-un hotel din Wiener Neudorf. Un accident sau o neglijență a terților sunt aparent excluse. Totul vorbește în favoarea unui act de disperare, pentru că, se spune, a apărut un videoclip pe TikTok”, scrie sursa citată.
Cum s-a petrecut tragedia?
Evenimentul tragic a avut loc în noaptea de 1 decembrie, într-un hotel.
Andrei, un băiat în vârstă de 13 ani, din Pucioasa, Dâmboviţa, a trecut printr-o fereastră de coridor neblocată pe un baldachin decorativ fără parapet și a căzut. Acesta a venit cu clasa în Austria, cu scopul de a vizita un târg de Crăciun.
El a fost găsit rănit grav pe zona de beton aflată în fața intrării hotelului, de un alt oaspete, la ora 5.00. Acesta a fost resuscitat de către martor, însă fără reușită.
Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața lui Andrei
Echipajele de salvare au încercat, de asemenea, să îl resusciteze, dar băiatul nu a mai putut fi salvat.
Este neclară cauza exactă a căderii de la 15 metri. Nu se cunoaște încă dacă a fost un accident, agresiune, test de curaj sau chiar o crimă.
Pentru a rezolva misterul morții, poliția și echipa de criminalistică au fost alertate, la fel și o echipă de intervenție în caz de situații de criză, pentru a avea grijă de colegii șocați de eveniment.
În timpul audierilor, oamenii legii au fost informați cu privire la faptul că pe rețelele de socializare ar exista un videoclip cu elevul român, care a fost înregistrat chiar de Andrei și încărcat noaptea.
Se spune că și-ar fi luat rămas bun.
Ministerul de Externe de la București și tatăl său s-au deplasat urgent la locul tragediei în Austria, potrivit Libertatea.ro