Consiliul Județean Constanța a acordat un ajutor financiar de 8.500 de lei familiei lui Andrei, bani necesari pentru acoperirea cheltuielilor de înmormântare.
Familia tânărului de 25 de ani s-a adresat Consiliului Județean Constanța, în vederea obținerii unui sprijin financiar, căci acasă au rămas patru rude – părinții și două surori, dintre care una minoră – iar veniturile lunare sunt de 896 lei/persoană, potrivit replicaonline.ro.
Din noiembrie, când s-a întâmplat nenorocirea, rudele lui Andrei s-au luptat din răsputeri să țină legătura cu autoritățile din Chile pentru a-l aduce pe băiat acasă.
Au fost de îndeplinit mai multe formalități, iar consilierul pe Afaceri Politice, Culturale și Consulare din cadrul Ambasadei României în Chile, Florin Palade, a făcut tot posibilul ca dosarul să fie întocmit la timp și trupul lui Andrei să ajungă acasă, în Tortomanu.
Reamintim că Andrei Mădălin Circhea a murit la 13.000 de km depărtare de casă. Avea doar 25 de ani şi a pierit strivit de docul în care era vasul de croazieră pe care lucra.
Sursă: observator.tv