„Apelul în România nu funcţionează, într-o măsură în care ne exersăm acest muşchi al voinţei şi spiritului civic. (…) Pandemia poate ne-a exersat foarte mult şi acest muşchi al exerciţiului civic”, spune Baciu, referindu-se la numărul mare de oameni care au participat la petreceri ignorând măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Citeste si: Andrei Baciu spune ce îi asteaptă pe români în luna ce urmează: „Prognoza de 1.500 de cazuri pentru mijlocul lunii septembrie se menţine”
Toate relaxările au fost permise
El spune că toate relaxările au fost permise, dar condiția a fost „să le facem cu precauţie, să le facem cu atenţie şi să încercăm să ne protejăm”
„A fost un an destul de greu, cu atât mai mult ultimele luni, ne aducem aminte valul patru, deci o oareşcare relaxare era aşteptată şi, poate, binevenită.
Acum, felul în care interacţionăm, aici e de discutat pentru că contextul actual a permis o conformaţie a regulilor sociale mai permisivă, însă apelul nostru a fost acela ca, chiar dacă avem o situaţie mai bună şi sunt permise toate aceste lucruri care până acum au fost într-un fel sau altul restricţionate, ideea este să le facem cu precauţie, să le facem cu atenţie şi să încercăm să ne protejăm.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Lucrul ăsta a fost făcut de fiecare aşa cum a considerat.''
Citeste si: Bilanț coronavirus, luni 3 ianuarie. Număr dublu de infectări de la o zi la alta
Andrei Baciu recomandă vaccinarea anti-Covid 19
Oficialul din Ministerul Sănătăţii afirmă că România a început pregătirile, încă din luna trecută, pentru gestionarea celui de-al cincilea val al pandemiei, arătând că testarea va fi mult mai accesibilă, prin intermediul medicilor de familie.
,,Apelul în România nu funcţionează, într-o măsură în care ne exersăm acest muşchi al voinţei şi spiritului civic, în sensul în care vedem, atunci când funcţionează şi atunci când… indiferent care ar fi triggerul care ne duce la o complianţă mai mare asupra unei direcţii, vedem şi impactul. Pandemia poate ne-a exersat foarte mult şi acest muşchi al exerciţiului civic”
Baciu a făcut din nou recomandarea ca populaţia să se vaccineze anti-COVID.
Citeste si: Primul caz de gripă din acest an a fost înregistrat la București