Andrei Galut este hotarât sa reîntregeasca trupa "Goodbye to Gravity"
Andrei Galut, solistul si singurul supravietuitor al trupei "Goodbye to Gravity", se afla si în acest moment, la un an dupa tragedia din clubul Colectiv, prin spitale si lupta pentru viata si sanatatea lui.
Dupa incident, a fost dus la un spital din Olanda, unde a fost supus mai multor interventii chirugicale.
Apoi, a ajuns la un alt spital din Germania pentru o alta serie de îngrijiri medicale.
Când s-a trezit din coma, au urmat cele mai negre zile pentru Andrei Galut, acesta aflând ca iubita lui, Madalina Strugaru, cea cu care îsi dorea sa se casatoreasca si sa întemeieze o familie, nu mai era în viata. Mai mult, o mare parte din prietenii lui, inclusiv colegii din trupa, plecasera pentru totdeauna.
Chiar daca incidentul i-a naruit toate visurile si i-a lasat un gol imens în suflet, Andrei Galut este foarte determinat sa-si revina cât mai repede si sa se întoarca acasa.
„Andrei este în continuare în strainatate si se muta dintr-o tara în alta, în functie de locul în care se afla clinicile la care trebuie sa fie tratat. Evolutia sa este buna si sta mai bine si cu moralul, merge la psiholog si a devenit tot mai încrezator ca va putea reveni acasa curând, poate de sarbatorile de iarna”, a spus un apropiat
al acestuia.
Ba mai mult, tânarul de 32 de ani îsi doreste sa reîntregeasca trupa "Goodbye to Gravity", prin ale carei piese îi va tine întotdeauna vii în inimile oamenilor si pe ceilalti membrii ai formatiei.
„Andrei îsi doreste sa cânte din nou, daca se poate sa refaca formatia, desi va fi greu sa îi înlocuiasca pe colegii decedati în incendiul din 30 octombrie 2015.
Nu poate sa uite prin ce a trecut si spera ca într-un an jumatate sa revina pe scena", au povestit surse apropiate ale tânarului, potrivit Click!.
Dupa incident, a fost dus la un spital din Olanda, unde a fost supus mai multor interventii chirugicale. Apoi, a ajuns la un alt spital din Germania pentru o alta serie de îngrijiri medicale.
Când s-a trezit din coma, au urmat cele mai negre zile pentru Andrei Galut, acesta aflând ca iubita lui, Madalina Strugaru, cea cu care îsi dorea sa se casatoreasca si sa întemeieze o familie, nu
mai era în viata. Mai mult, o mare parte din prietenii lui, inclusiv colegii din trupa, plecasera pentru totdeauna.
Chiar daca incidentul i-a naruit toate visurile si i-a lasat un gol imens în suflet, Andrei Galut este foarte determinat sa-si revina cât mai repede si sa se întoarca acasa.
Citeste si: Când intră bursele elevilor pe card. Anumite categorii de copii urmează să primească o sumă mai mică. Care este motivul?- kanald.ro
Citeste si: Doliu imensi! Interpretul de muzică populară a murit, cu doar o lună înainte de ziua lui de naștere. Fiica sa a făcut anunțul cutremurător:- wowbiz.ro
Citeste si: Castelul cu vinuri din România, vechi de 400 de ani, pierdut la cărți și răscumpărat. Cât costă o vizită la Bethlen-Haller- antena3.ro
„Andrei este în continuare în strainatate si se muta dintr-o tara în alta, în functie de locul în care se afla clinicile la care trebuie sa fie tratat. Evolutia sa este buna si sta mai bine si cu moralul, merge la psiholog
si a devenit tot mai încrezator ca va putea reveni acasa curând, poate de sarbatorile de iarna”, a spus un apropiat al acestuia.
Ba mai mult, tânarul de 32 de ani îsi doreste sa reîntregeasca trupa "Goodbye to Gravity", prin ale carei piese îi va tine întotdeauna vii în inimile oamenilor si pe ceilalti membrii ai formatiei.
„Andrei îsi doreste sa cânte din nou, daca se poate sa refaca formatia, desi va fi greu sa îi înlocuiasca pe colegii decedati în incendiul din 30 octombrie 2015. Nu poate sa uite prin ce a trecut si spera ca într-un an jumatate sa revina pe scena", au povestit surse apropiate ale tânarului, potrivit Click!.
Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro
Citeste si: Horoscop zilnic, 21 ianuarie 2025: Racii sunt pregătiți să renunțe la lucrurile care le aduc suferință. Balanțele decid să se împace cu o persoană din trecutul lor- radioimpuls.ro
Citeste si: Castelul cu vinuri din România, vechi de 400 de ani, pierdut la cărți și răscumpărat. Cât costă o vizită la Bethlen-Haller- antena3.ro