Încă un angajat al Primăriei a fost confirmat cu Covid-19
Primăria Constanţa a anunţat, vineri, că încă un angajat al instituţiei a fost confirmat cu Covid-19, după ce joi fusese confimat primul caz de infectare cu SARS-CoV-2. Colegii de birou ai celor două persoane infectate au intrat în izolare la domiliciu. Cei doi nu au desfăşurat activităţi cu publicul şi nu au intrat în contact cu cetăţenii care s-au adresat Primăriei.
“Încă un funcţionar public din cadrul Primăriei municipiului Constanţa a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2. Cele două persoane confirmate până în acest moment sunt internate la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Direcţia de Sănătate Publică desfăşoară în continuare ancheta epidemiologică, iar colegii de birou ai celor doi funcţionari publici au intrat în izolare la domiciliu”, se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că cele două persoane nu au desfăşurat în această perioadă activităţi cu publicul şi nu au intrat în contact cu cetăţenii care s-au adresat instituţiei.
Încă un angajat al Primăriei a fost confirmat cu Covid-19
Primăria Constanţa a informat joi că un angajat al instituţiei, din cadrul Direcţiei Autorizare şi Sprijin Operatori Economici, a fost confirmat pozitiv cu SARS-COV-2.
Din dispoziţia primarului Decebal Făgădău, toţi angajaţii instituţiei completează zilnic, încă de la intrarea în starea de urgenţă, liste cu toate persoanele cu care au intrat în contact la o distanţă mai mică de un metru şi jumătate şi pe o durată de timp mai mare de 20 de minute, a precizat municipalitatea.
Primăria Constanţa reaminteşte că a restricţionat, încă din luna aprilie, accesul publicului în sediile în care îşi desfăşoară activitatea serviciile din cadrul instituţiei şi desfăşoară acţiuni periodice de dezinfecţie a spaţiilor.
De asemenea, accesul în sediile Primăriei municipiului Constanţa se face cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a măştii în spaţiile închise, termoscanarea şi igienizarea mâinilor.