Angajații din sănătate vor primi mai mulți bani! Alexandru Rafila: ”Nu a fost o mărire de formă”
Guvernul a decis majorarea salariilor pentru angajații din sănătate. Banii în plus vor fi primiți chiar din această lună!
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind majorări salariale pentru angajații din sănătate, asistență socială și alte sectoare de activitate bugetară.
Banii în plus vor fi primiți din această lună, a anunțat ministrului Muncii. Astfel, majorarea se acordă în două tranșe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024.
Citește și: Moment teribil! Un polițist de la Crimă Organizată, călcat cu mașina de un traficant de droguri
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a comentat imediat după această veste. Acesta a spus că este vorba despre o majorare consistentă și nu una de formă, procentul fiind cuprins între 20-35%, în funcție de categoria profesională.
„Această creștere se raportează la salariile din decembrie. Creșterea este pentru anul acesta. Vorbim despre o creștere a salariilor în 2024. Întotdeauna există și persoane nemulțumite. Cred că deschiderea de care a dat dovadă Guvernul în cadrul constrângerilor bugetare care există a fost maximă, pentru că mai mult decât atât este un început care arată buna credință și determinarea Ministerului Sănătății, a Guvernului de a îmbunătăți condițiile pentru veniturile personalului medical. Cred că lucrul acesta trebuie apreciat. Nu a fost o mărire de formă, a fost o mărire consistentă, între 20-35%, în funcție de categoria profesională. Cred că acest lucru va fi apreciat de majoritatea beneficiarilor acestor măriri”, a spus Alexandru Rafila, la Antena3 CNN.
Citește și: Ce salarii trebuie să aibă românii pentru a trăi decent în București? Robert Negoiță, probă de sinceritate
Nu în ultimul rând, actul normativ prevede ca medicii de medicină generală care fac gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare să beneficieze de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.
De aceste majorări vor beneficia și 235.611 de medici, farmaciști, biologi, chimiști, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali și personal auxiliar-sanitar, personal TESA.