Angajatorii au termen trei zile de la primirea banilor să îi vireze către angajaţi.

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunşat marţi că declaraţia pentru obţinerea şomajului tehnic pentru cei care au angajaţi prin contracte individuale de muncă se va depune online, la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Formularele necesare au fost publicate marţi seară în Monitorul Oficial.

"La AJOFM-uri se vor prezenta online, vor depune online o cerere şi o declaraţie pe proprie răspundere angajatorii care au angajaţi notificaţi în Revisal, angajaţi prin contracte individuale de muncă, suspendate temporar, notificat în Revisal şi pentru

care solicită fondurile aferente şomajului tehnic, adică 75% din câştigul salarial al persoanei pe luna respectivă, respectiv maxim 75% din salariul mediu brut. Guvernul alocă aceste sume brute pentru a putea asigura angajaţii că îşi păstrează continuitatea la nivelul contribuţiilor pe care le plătesc la stat astfel încât angajatorii au obligaţia să facă plăţile după primirea banilor, să facă plăţile aferente nu numai angajaţiilor, ci şi să achite contribuţiile către bugetul de stat astfel oamenii având continuitate în contractele lor de muncă”, a precizat ministrul Muncii. 

Citeste si: Poliţişti de la Secţia 19 Poliţie din Bucureşti, izolaţi la domiciliu, după ce trei dintrei ei au intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu coronavirus

Violeta Alexandru a spus că persoanele care au alte forme contractuale vor depune cererile la Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. (AJPIS). 

"Cei care au alte forme contractuale, cei care lucrează prin PFA, cei care lucrează în întreprinderi individuale, cei care lucrează prin contracte de drepturi de autor şi alte forme mai puţin contractele individuale de muncă, se vor prezenta

la AJPIS-uri, agenţii judeţene pregătite de asemenea să primească atât întrebările, cât şi de mâine solicitările dumneavoastră pentru fondurile puse la dispoziţie de Guvernul Ludovic Orban. Nimeni nu plăteşte de la el, urmând să primească banii prin rambursare. Sistemul pus la punct de guvern este tocmai să vină în sprijinul angajatorilor care nu mai au resursele respective pentru plata salariaţilor, dar şi al celor care lucrează în alte forme contractuale.
Cu cât dumneavoastră depuneţi documentele mai repede, cu atât colegii mei, structurile judeţene, le vor procesa rapid”, a transmis marţi Violeta Alexandru. 

Ea a afirmat că prima solicitare va fi depusă începând din 1 aprilie, pentru perioada 16-31 martie. 

"Fiecare agenţie judeţeană va intra în comunicare cu dumneavoastră exclusiv în mediul online, dacă aveţi orice fel de întrebare vă rog să o adresaţi prin telefon sau prin email, nu este necesar să vă deplasaţi la sediul celor două entităţi. Prima dumneavoastră solicitare, dacă sunteţi în categoriile vizate de acest sprijin guvernamental, va fi depusă începând de mâine, aferentă perioadei 16 martie- 31 martie. Închideţi luna martie, după care pregătiţi cerere, declaraţie şi o trimiteţi dacă sunteţi angajator cu angajaţi prin contracte individuale de muncă la AJOFM-ul din judeţul în care aveţi sediul social ale entităţii. Cererea dumneavoastră, conform legii, va fi procesată în maxim 15 zile. Ne străduim ca acest termen să fie cât mai scurt. De îndată ce primiţi banii, aveţi un termen de trei zile de la încasare, de la primirea banilor în cont, ca să faceţi plata către angajaţii dumneavoastră, urmând ca până la termenul prevăzut de lege să faceţi plata contribuţiilor”, a mai spus Violeta Alexandru. 

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Ea a menţionat că, pentru cei care lucrează în alte forme contractuale, cererile vor fi procesate de AJPIS-uri în termen de 10 zile. 

Citeste si: Cutremurător! Ce se întâmplă în aceste momente cu medicii de la Spitalul Clinic de Boli infecțioase din Iași după decesele de coronavirus! Au cerut să stea la cămin, departe de familii

Ministrul  a făcut un apel către angajatori să evite întreruperea brutală a contractului de muncă cu angajaţii în această perioadă. 

"Fac precizarea că celelalte forme de sprijin, de tipul acoperire a fondurilor pentru şomaj, merg în continuare înainte, nu am întrerupt nimic, dacă sunt angajaţi care trec printr-o situaţie de tip întreruperea contractului de muncă, Guvernul continuă măsurile pe care le ia pentru acoperirea şomajului în cazul în care se află în această situaţie. Totuşi, fac un apel către angajatori să evite situaţia încheierii brutale a contractului de muncă cu angajaţii lor, cu atât mai mult cu cât există acum această posibilitate de a-şi acoperi perioada delicată prin care trec prin fondurile guvernamentale”, a explicat Violeta Alexandru.

Citeste si: Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

Citeste si: O româncă însărcinată, rămasă pe străzi în Italia, își strigă durerea: „Nu am bani de mâncare! Vreau acasă”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si