In articol:
Lui Alexei Navalnîi, un critic al preşedintelui Vladimir Putin, i s-a făcut rău într-un avion în Rusia, săptămâna trecută, a fost tratat într-un spital din Siberia, iar sâmbătă a fost transportat în Germania pentru tratament.
Anunţul făcut de Kremlin
Kremlinul a anunţat că nu este clar ce a provocat îmbolnăvirea lui Alexei Navalnîi şi că testele iniţiale nu au arătat că a fost otrăvit, aşa cum acuză apropiaţii acestuia.
Medicii germani care îl tratează pe Alexei Navalnîi la un spital din Berlin au anunţat luni că analizele medicale au indicat că a fost otrăvit.
”În lumina rolului proeminent jucat de Alexei Navalnîi în opoziţia politică din Rusia, autorităţile sunt solicitate să investigheze urgent aceast crimă, în detaliu, şi să o facă în totală transparenţă”, a afirmat Merkel într-un comunicat comun cu ministrul de
”Cei responsabili trebuie identificaţi şi traşi la răspundere”, a adăugat Merkel.
Spitalul Charite din Berlin a anunţat că o echipă de medici l-a examinat în detaliu pe Navalnîi, după sosirea acestuia.
”Dovezile clinice indică otrăvirea cu o substanţă din grupa inhibitorilor de colinesterază”, a anunţat spitalul într-un comunicat.
”Substanţa exactă nu este cunoscută, fiind iniţiată o nouă serie de teste cuprinzătoare”, au mai explicat medicii.
Alexei Navalnîi a fost un opozant incomod pentru Kremlin de peste 10 ani, expunând ceea ce el a afirmat că este corupţia la nivel înalt şi mobilizând protestatari tineri.
Alexei Navalnîi este păzit în spital
Guvernul german a anunţat anterior că Alexei Navalnîi este păzit în spital din cauza îngrijorărilor pentru siguranţa sa.
Rusia nu a reacţionat imediat la declaraţiile germane.
Incidentul ar putea tensiona şi mai mult relaţiile deja dificile dintre Rusia şi vecinii săi din Europa şi NATO, care au acuzat-o în trecut că a organizat atacuri împotriva unor dizidenţi din Europa, acuzaţii respinse de Rusia.
Citeste si: Opozantul lui Putin a fost otrăvit în avion? Liderul opoziției ruse a ajuns la spital în stare gravă
Medicii germani au afirmat luni că Alexei Navalnîi este tratat la terapie intensivă şi că rămâne în comă indusă. El se află în stare gravă, dar în prezent nu este în pericol de moarte. Prognosticul său este incert, iar efectele pe termen lung, inclusiv neurologice, nu pot fi excluse.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Inhibitorii de colinesterază sunt un grup de compuşi chimici utilizaţi în produse de la arme chimice şi pesticide şi până la medicamente destinate atenuării simtomelor pentru Alzheimer şi alte tipuri de demenţă.
Gazele paralizante şi aşa-numita grupă de chimicale ”Novicioc” sunt la rândul lor inhibitori de colinesterază.
Spitalul din Berlin a precizat că Navalnîi este tratat cu antidotul atropină. Este acelaşi medicament utilizat de medicii britanici pentru tratarea lui Serghei Skripal, fost agent dublu rus şi pe fiica acestuia Iulia, care au fost otrăviţi cu un agent neurologic, în 2018, la Salisbury, Anglia.
Kremlinul a negat în repetate rânduri implicarea în acel caz şi în alte incidente de acest fel, numit acuzaţiile ca fiind provocări anti-ruseşti.