Angela Merkel are un plan pentru a ridica restricțiile din Germania. Ce a propus aceasta
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a propus un plan ce constă în trei etape, pentru ridicarea restricţiilor, legate de intensificărea activităţii de testare la COVID-19, a declarat şefa executivului de la Berlin într-o reuniune a conducerii CDU, transmite Reuters.
Angela Merkel vrea să redeschidă părţi ale societăţii începând cu extinderea numărului de contacte personale, urmată de şcoli şi colegii vocaţionale şi, în a treia fază, de activităţi sportive, restaurante şi cultură, potrivit participanţilor la reuniune.
Ce restricții mai sunt în vigoare până pe 7 martie în Germania
Începând de marţi, 23 februarie, Helge Braun, şeful de cabinet al cancelarului german, va convoca un grup de lucru pentru a propune un plan pentru următoarea întâlnire a guvernului federal cu şefii executivelor celor 16 landuri, prevăzută pentru 3 martie, conform informațiilor oferite de Agerpres.
Ministrul sănătăţii german Jens Spahn şi-a reluat apelul ca guvernul să ofere gratuit teste rapide începând de la 1 martie.
În altă ordine de idei, campania de vaccinare anti-COVID-19 din Germania a fost afectată până acum de probleme în furnizarea vaccinului. Până duminică, în Germania au fost administrate doar puţin peste 5 milioane de doze.
Ministrul sănătăţii federal şi miniştrii sănătăţii din landuri vor decide luni dacă profesorii şi educatorii vor avea o prioritate mai mare la vaccinare. Pe de altă parte, ministrul sănătăţii Christine Lambrecht a evocat posibilitatea ridicării restricţiilor pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, de îndată ce vor exista mai multe informaţii despre eventuala prevenire a transmiterii bolii.