In articol:
Deși vizibil afectat de probleme de sănătate ce l-au ajuns odată cu vârsta, Papa Francisc a fost activ din toate punctele de vedere în tot acest deceniu, fiind chiar poate unul dintre cei mai implicați susținători ai Ucrainei din timpul războiului.
Nu puține au fost mesajele sale de la începutul războiului și până acum, când a îndemnat la pace în lume și în special între cele două țări aflate în conflict.
Cifrele unui deceniu- Ce a reușit să facă Papa Francisc
În 2013, Papa Francisc a apărut pentru prima dată la balconul Bazilicii Sfântul Petru, purtând o reverendă albă şi evitând acoperământul roşu şi auriu folosit timp de secole de predecesorii săi.
Citește și: VIDEO- Papa Francisc despre orientările sexuale: „A fi homosexual nu este o crimă”
Nu de mult, Papa Francisc a afirmat că homosexualitatea nu este o crimă, dezvoltând acest subiect, iar cardinalii şi arhiepiscopii conservatori l-au acuzat pe suveranul Pontif că a semănat confuzie prin slăbirea regulilor în probleme precum homosexualitatea şi căsătoria după divorţ, reporșându-i că se concentrează mult prea mult pe probleme sociale precum schimbările climatice şi inegalitatea economică.
„ Lumii conservatoare îi lipseşte o viziune unificatoare, lucru pe care Benedict l-a oferit ”, spune Sandro Magister, autor, jurnalist şi blogger conservator, care l-a criticat pe Papa Francisc.
Conservatorii se opun papei
Conservatorii își caută un lider, după ce au deplâns moartea subită a cardinalului australian George Pell, în vârstă de 81 de ani, ce a avut loc în ianuarie.
„În ultimii ani ai vieţii sale, Pell lucra pentru a construi o reţea unificatoare, întâlnindu-se cu conservatorii, dar şi cu moderaţii. El dorea ca aceştia să reflecteze asupra problemelor centrale ale Bisericii în perspectiva alegerii succesorului lui Francisc ”, transmite Magister.
Pell scrisese un memoriu în 2022 în care califica papalitatea lui Francisc drept o „catastrofă”.
Citește și: Zelenski a fost dat în judecată de un preot român. Care este motivul
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
„El a creat o reţea şi a socializat cu o mulţime de oameni, iar acest lucru l-a transformat într-o forţă formidabilă. Faptul că această reţea se prăbuşeşte imediat, într-o zi, probabil că i-a deconcertat pe oameni ”, spune înaltul prelat de la Vatican.
Ce rămâne cert e că Papa Francisc va continua să susțină pacea și se va exprima liber asupra subiectelor ce preocupă o întreagă lume.
Fostul Papă Benedict, care a demisionat în 2013, a murit pe 31 decembrie, la vârsta de 95 de ani.