Cele mai noi prognoze de la meteorologii ANM spun că vremea se va răci treptat în următoarele două săptămâni, iar minimele vor coborî sub zero grade spre finalul acestei toamne. 

Citește și: VIDEO- Toamna își intră în drepturi. Meteorologii anunță temperaturi maxime între 7 și 15 grade Celsius

Zile și nopți de ger accentuat vor fi mai ales în Transilvania, Maramureș și Moldova, dar la munte. 

Și în restul regiunilor se instalează frigul pe finalul lunii noiembrie, dar temperaturile nu coboară sub minus 1 grad.

Precipitaţiile se vor semnala în majoritatea regiunilor în următoarele două săptămâni, dar mai ales sub formă de ploi, conform estimărilor pentru 13- 26 noiembrie, publicate, luni, de ANM.

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Transilvania

În Transilvania, temperaturile diurne vor scădea de la medii în jurul a 13 grade, în ziua de 14 noiembrie, până în jurul a 5 grade, în 19 noiembrie.

Ulterior, mediile maximelor vor creşte spre 9- 10 grade, în perioada 20- 22 noiembrie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vor oscila uşor de la o zi la alta şi vor fi cuprinse între 4 şi 7 grade.

Temperaturile minime vor creşte de la -2 grade, în prima zi a intervalului, la 5- 6 grade, în 16 noiembrie. După această dată, valorile termice vor scădea la zero grade, în data de 20 noiembrie.

în ultima decadă din noiembrie, minimele vor scădea treptat spre -2 grade, și frigul se accentuează după 26 noiembrie.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mare în zilele de 15 şi 16 noiembrie, apoi în zilele 18, 19, 22, 23 şi 24 noiembrie, arată prognoza ANM.

vremea se va răci treptat în următoarele două săptămâni

vremea se va răci treptat în următoarele două săptămâni

[Sursa foto: Pexels]

Vremea în Banat după mijlocul lunii noiembrie

În Banat, la mijlocul lunii noiembrie valorile diurne vor creşte de la medii în jurul a 12 grade, spre 17 grade.

Ulterior, maximele vor scădea până spre medii în jurul a 8 grade, în zilele de 18 şi 19 noiembrie, apoi vor creşte spre 14 grade, în ziua de 21 noiembrie.

După 21 noiembrie, valorile diurne vor scădea până spre medii în jurul a 6 grade, apoi vor creşte uşor spre 7- 8 grade, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

În ultima săptămână de prognoză, vremea se va răci treptat, iar minimele vor coborî spre zero grade, în medie, în data de 26 noiembrie, pornind de la 4 grade, în 22 noiembrie.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.

Prognoza meteo pentru Maramureș și Moldova

În Maramureş, maximele vor creşte de la 8 grade, în medie, în prima zi a intervalului, spre 13 grade în ziua de 14 noiembrie, apoi vor scădea treptat spre 6 grade în ziua de 19 noiembrie.

În cea de-a doua săptămână de prognoză, valorile diurne vor oscila de la o zi la alta, mediile urmând a se încadra între 4 şi 9 grade.

Minimele vor creşte de la zero grade, în medie, în 13 noiembrie, până spre 7- 8 grade, 15 noiembrie. După aceea, în intervalul 16- 22 noiembrie, mediile minimelor vor oscila şi se vor încadra între 0 şi 5 grade, iar după data de 22 noiembrie vor scădea treptat până spre -2 grade, la sfârşitul intervalului.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în aproape toate zilele din perioada estimată.

În Moldova, valorile termice diurne vor scădea de la medii în jurul a 15 grade, în ziua de 14 noiembrie, spre 8 grade în zilele de 18 şi 19 noiembrie.

Apoi, mediile maximele vor creşte spre 12- 13 grade, pe 21 noiembrie, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vor oscila şi se vor încadra între 5 şi 7 grade.

Citește și: VIDEO- Noiembrie aduce anotimpuri amestecate. Toamna e ca primăvara, vara și iarna

Minimele vor creşte de la medii în jurul a două grade, în primele două nopţi ale intervalului, până spre 7 grade, în data de 15 noiembrie.

Minimile vor oscila între -2 şi 3 grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în datele de 21 şi 22 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în zilele de 15 şi 16 noiembrie, apoi în 18 şi 19 noiembrie.

Frig pe final de noiembrie în România

[Sursa foto: Pexels.com]

Prognoza meteo pentru Muntenia și Dobrogea

În Muntenia, în noiembrie, vor fi zile mai calde decât normalul perioadei, dar şi mai reci, astfel încât atât maximele, cât şi minimele vor oscila.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

În perioada 13 -19 noiembrie, mediile maximelor vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în ziua de 14 noiembrie, iar în perioada 20- 26 noiembrie acestea se vor încadra între 8 şi 14 grade, cu cele mai mari valori în zilele de 20 şi 21 noiembrie.

Minimele vor creşte de la medii în jurul a un grad, în prima noapte a intervalului, până spre 7- 8 grade, în nopţile de 15 şi 16 noiembrie.

În perioada 16- 26 noiembrie, minimele vor fi cuprinse între 0 şi 5 grade, cu cele mai mici valori în nopţile de 24, 25 şi 26 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în zilele de 15 şi 16 noiembrie, apoi în 18 şi 19 noiembrie.

În Dobrogea, temperaturile maxime vor creşte de la 14 grade, în medie, în prima zi a intervalului, la 18 grade, pe 14 noiembrie, după care vor scădea treptat până spre medii în jurul a 8 grade, în ziua de 19 noiembrie.

Mai târziu, maximele vor creşte până spre 14 grade, în ziua de 21 noiembrie, apoi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză vor oscila şi se vor încadra între 8 şi 12 grade. Minimele vor creşte de la medii în jurul a 4 grade în primele două nopţi ale intervalului, spre 10 grade, în data de 15 noiembrie.

Ulterior, mediile minimelor vor oscila, iar în perioada 16- 26 noiembrie, acestea vor fi cuprinse între 2 şi 8 grade, cu cele mai mici valori în nopţile de 20, 24, 25 şi 26 noiembrie. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în 16 noiembrie, apoi în 18 şi 19 noiembrie.

Prognoza meteo pentru Maramureș și Moldova

Prognoza meteo pentru două săptămâni

[Sursa foto: Pexels]

Vremea în Oltenia pe final de noiembrie

În Oltenia, valorile termice diurne vor creşte de la 12 grade, în medie, în prima zi a intervalului, la 18 grade, apoi vor scădea treptat până spre medii în jurul a 10 grade, în ziua de 19 noiembrie. Maximele vor creşte până spre 14 grade, apoi, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză vor oscila şi se vor încadra între 8 şi 12 grade.

Minimele vor creşte de la medii în jurul a un grad, în prima noapte a intervalului, spre 7- 8 grade, în datele de 15 şi 16 noiembrie.

Ulterior, mediile minimelor vor oscila, astfel că, în perioada 17- 26 noiembrie, acestea vor fi cuprinse între 0 şi 5 grade, cu cele mai mici valori în nopţile de 20, 24, 25 şi 26 noiembrie.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare între 15 şi 19 noiembrie, apoi în perioada 23- 25 noiembrie.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si