Close sidebar
Close sidebar

ANPC sancționează Blue Air pentru cursele anulate din 15 iunie. Prejudiciile se ridică la peste 19,5 milioane de euro

Compania aeriana Blue Air de ANPC pentru cursele anulate începând cu jumătatea lunii iunie a acestui an. Sancțiunea se ridică la 10 milioane de lei.

Ana-Maria Costea,

ANPC sancționează Blue Air pentru cursele anulate din 15 iunie. Prejudiciile se ridică la peste 19,5 milioane de euro

[Sursa foto: PixaBay]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

ANPC a anunțat marți seară că sancționează Blue Air pentru cursele anulate din data de 15 iunie și până în prezent. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 10 milioane de lei.

Citeste si: Clienții Blue Air ar putea fi despăgubiți

Ce spune ANPC despre situația anevoioasă în care se află Blue Air 

„Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)  

a desfăşurat o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022- 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial,  www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook sau din aplicaţia Blue Air şi extinsă, ulterior, ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022
până în 10.10.2022”
, a transmis ANPC printr-un comunicat de presă.

Citeste si: Mii de pasageri afectați de criza Blue Air

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

„(...) echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12.12.2017,

aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză”, a mai transmis ANPC.  

Citeste si: VIDEO| Blue Air nu va relua zborurile până pe 10 octombrie. Compania aeriană susține că nu are bani pentru combustibil

Ce au descoperit comisarii ANPC

 

  • operatorul economic Blue Air Aviation SA

    nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente  

  • în perioada analizată, respectiv 15.06.2022- 12.09.2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene,  

  • practica operatorului economic a avut caracter repetitiv 

  • valoarea prejudiciilor suferite de consumatori se ridică la suma de 19.582.065,96 EUR (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), respectiv 96.447.549,47 LEI (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16.09.2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare 

Citeste si: Noi aeronave pentru zborurile din București. Vezi câte avioane primește Capitala și către ce destinații se va zbura mai mult

  • rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 EUR (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate, respectiv 19.582.065,96 EUR ) 

  • un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de 1.924.762,33 EURO s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

Citeste si: Criza de la Blue Air continuă. Zborurile după 10 octombrie vor fi anulate

Ce amenzi a primit compania Blue Air în urma neregulilor descoperite

„În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenţionale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 04.10.2022 pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, şi o alta, în valoare de 200.000 lei, pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10.094.200 lei”, a informat ANPC.

Citeste si: ANPC, cu ochii pe furnizorii de energie

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI