In articol:
Un mare antrenor de volei a pierit la 68 de ani. Anunțul a fost făcut public de Federația Română de Volei, într-un mesaj postat pe Facebook.
Citește și: Încă un jurnalist acreditat la Cupa Mondială de fotbal a murit
Veste tristă în lumea sportului românesc.
Apropiații sunt în stare de șoc
Florin Grapă, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori de volei, s-a stins din viață în această dimineață, 27 decembrie.
Federația Română de Volei a anunțat că antrenorul a murit într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
În plus, reprezentații Federației Române de Volei a transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate, care îl va conduce pe ultimul drum sâmbătă aceasta, pe 31 decembrie.
„Doliul în voleiul românesc. A încetat din viață domnul antrenor Florin Grapă.
Antrenorul s-a născut pe 20 noiembrie 1954 și s-a ocupat de echipa de volei de la Știința Bacău. În plus, antrenorul a fost și Profesor Doctor la Universitatea din Bacău. Sub coordonarea lor, echipa a putut face performanță încă din 1988, anul în care antrenorul preia echipa.
Citește și: Florin Salam este în doliu. Un apropiat de al său a murit
Zece ani mai târziu, în 1989, Florin Grapă este cel care încurajează echipa de volei să fie cea mai bună, căci Știința Bacău a reușit să ia 4 titluri de campion și alte 5 Cupe ale României, în acea perioadă.
Cunoscut pentru profesionalismul de care a dat dovadă, Florin Grapă a fost cel care a ajutat mai multe tinere să se lanseze în lumea sportului.
Citește și: Doliu în lumea muzicii! A murit Maxi Jazz, solistul trupei Faithless. Care a fost cauza decesului
Timp de 14 ani, între 1986 și 2000, Florin Grapă s-a ocupat de echipa națională de senioare a României.