In articol:
- Anul școlar 2023-2024. Cum e structurat noul an școlar?
- Cinci module în anul școlar 2023- 2024
- Excepții în structura anului școlar 2023- 2024
- Ce schimbări au fost aduse în anul școlar 2023-2024
Când începe școala în anul școlar 2023-2024.
Anul școlar 2023-2024. Cum e structurat noul an școlar?
Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri, structurate în 5 module.
Anul școlar 2023-2024. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, adică pot fi puse de școli în oricare dintre modulele 1, 2, 3 și 4, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare.
Citește și: Anul școlar 2023- 2024: Când începe și ce schimbări se aplică pentru elevi?
Cinci module în anul școlar 2023- 2024
Anul școlar 2023 – 2024 se structurează pe 5 module de cursuri și intervale de vacanță, astfel:
Modul 1
Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.
Citeste si: A murit Christopher Ciccone, fratele Madonnei! Mesajul transmis de vedeta internațională- kanald.ro
Modul 2
Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.
Modul 3
Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.
Modul 4
Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.
Modul 5
Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.
Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024
Excepții în structura anului școlar 2023- 2024
Prin excepţie, Ministerul Educației a stabilit că:
- pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
- pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
- pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare”
Ce schimbări au fost aduse în anul școlar 2023-2024
Ministerul Educației a adus câteva modificări la noul calendar școlar 2023-2024. Astfel, vacanța de primăvară a elevilor a fost eliminată și înlocuită cu o vacanță de Paște, în perioada 27 aprilie- 7 mai 2024.
Citeste si: Anunț important pentru pensionare! Cum se desfășoară recalcularea din oficiu a pensiilor- kfetele.ro
O altă modificare adusă în anul școlar 2023- 2024 se referă la elevii de clasa a V-a, pe care îi așteaptă o nouă formulă de admitere la liceu când vor termina gimnaziul.
Elevii care intră în clasa a V-a în septembrie 2023 vor fi primii care vor da examen suplimentar de admitere la liceu în vara lui 2027, potrivit legii educației pentru Învățământul preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial.
Elevii vor da Evaluarea Națională la final de clasa a VIII-a, urmând ca liceele să organizeze propriul examen de admitere pentru 50% din locuri. Pentru locurile rămase libere va avea loc repartizarea computerizată care se va face pe baza notelor de la Evaluarea Națională.