Tătaru: Plecările în teritoriu o să fie din ce în ce mai dese. Realitatea este alta faţă de cea pe care o vedeam până acum două, trei săptămâni la minister/ Nu vreau să mai avem ce am avut la Suceava. Suceava este un focar pierdut de sub control
El a spus că va vizita toate judeţele care au peste 100 de cazuri de coronavirus pentru că nu doreşte să se mai întâmple ce s-a întâmplat la Suceava, menţionând că Suceava este un focar "pierdut de sub control", pentru care se încearcă o rezolvare militară.
Nelu Tătaru a declarat, după vizita făcută la Spitalul Judeţean Constanţa, că în acest judeţ sunt 114 cazuri confirmate, două decese, iar trei medici sunt infectaţi cu Covid-19.
"Plecările în teritoriu o să fie din ce în ce mai dese, realitatea este alta faţă de cea pe care o vedeam până acum două, trei săptămâni la nivel de minister şi la nivel central. Astăzi am fost la Spitalul de Boli Infecţioase, am fost în zona de carantină de la Techirghiol, am venit la Spitalul Judeţean, am fost la spitalul de campanie militar de pe Stadionul Portul, pregătirile
sunt în stadii avansate.
La Boli Infecţioase am vorbit cu personalul medical care mi-a relatat o activitate destul de intensă, dar rutina de zi cu zi a făcut ca patologia să le fie la îndemână, iar tratamentul pe care îl acceptă în acest moment este un tratament cu rezultate destul de bune. Am vrut să văd şi Constanţa tocmai prin prisma că vizitele mele vor merge peste tot unde avem peste 100 de cazuri confirmate, avem 114 cazuri, avem 2 decese, avem trei medici afectaţi, avem cinci personal auxiliar”, a spus ministrul Sănătăţii.
El a menţionat că unul dintre cei trei medici se află în stare critică.
"Avem peste 800 de carantinaţi în contextul în care am avut şi un aflux de cetăţeni străini tocmai în zona Constanţei. La acest moment avem în tratament pacienţi cu o simptomatologie medie, moderată, uşor severă, avem un singur pacient care este pe terapie intensivă în stare critică, rămâne ca evoluţia să fie adaptată şi la contextul epidemiologic pe care îl avem în zona Constanţei”, a spus Nelu Tătaru, care a menţionat că pacientul aflat în stare critică este un medic de
familie din judeţul Constanţa.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Acţiune a Poliţiei Capitalei, în sectoarele 2 şi 5, pentru a verifica respectarea restricţiilor de circulaţie: 85 de persoane au fost amendate
El a menţionat că nu mai doreşte să se întâmple şi alte judeţe ce s-a petrecut la Suceava, spunând că în acest judeţ este un focar pierdut de sub control.
"Constanţa este posibil focar pentru că nu vreau să mai avem ce am avut la Suceava.
Suceava este un focar pierdut de sub control, pe care încercăm să îl rezolvăm militar în acest moment. La nivel de Constanţa avem un aflux mare de cetăţeni din exterior, avem un aflux care poate la un moment dat să deraieze sau să deranjeze tocmai lucrul bine făcut în unităţile sanitare. Este un potenţial focar dacă nu avem grijă de acele măsuri de izolare, carantinare, identificare. Avem mulţi cetăţeni… am fost şi la Nădlac, care trec pe lângă acele maşini care vin şi care pot fi duse către izolare sau carantină.
Trebuie să avem foarte mare grijă la izolarea şi distanţare socială, precum şi trebuie să avem mare grijă cu personalul medical”, a declarat Nelu Tătaru.
Citeste si: Informații oficiale: Coronavirus- 251 de noi cazuri de îmbolnăvire, numărul total ajungând la 3.864
El a mai spus că în judeţul Constanţa sunt 77 de cadre medicale aflate în izolare la domiliciu, iar pe lângă cei trei medici confirmaţi cu Covid-19 mai sunt cinci asistenţi şi cadre medicale medii.
Potrivit ministrului Sănătăţii, cazurile de coronavirus ale cadrelor medicale nu au sursa iniţială de îmbolnăvire în spital.
"Cazurile nu sunt cu sursă iniţială în spital, sunt multe care au venit din concediu sau care au venit din alte zone. Circuitele sunt respectate la Constanţa, am vrut să mă asigur că nu ajungem la ce s-a întâmplat la Suceava, voi merge şi în zona Braşovului, voi merge în Deva, voi merge peste tot unde avem peste 100 de cazuri confirmate în acest moment”, a explicat el.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: Imagini virale. Asistentele de la "Victor Babes" s-au filmat în timp ce dansau pe holul spitalului VIDEO
Întrebat cum i s-a părut la Sanatoriul Balnear Techirgiol, acolo unde mai multe persoane carantinate, Nelu Tătaru a spus: "La Techirghiol dacă vă spun că am şi fotografiat cearceafuri la geam în care mulţumeau pentru condiţiile în care sunt ţinuţi, cred că am spus totul”.