In articol:
- Ce înseamnă scenariul galben
- "Suntem în scenariul verde, la limita scenariului galben"
- Centre de Educaţie Online
Primarul Mihai Chirica a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că ia în calcul ca anul şcolar să înceapă în codul galben, datorită numărului tot mai mare al celor infectaţi cu coronavirus.
Ce înseamnă scenariul galben
Scenariul galben, cel privind un risc mediu, presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
În acest caz, prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali.
Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.
Citeste si: Medicii se pregătesc pentru valul de infecții după începerea noului an școlar
"Suntem în scenariul verde, la limita scenariului galben"
Mihai Chirica spune că o creştere a numărului de infectări cu 14 zile înainte de începerea şcolii poate plasa Iaşiul într-un scenariu defavorabil, cel galben, care poate avea consecinţe negative în privinţa educării elevilor.
"Suntem în scenariul verde, la limita scenariului galben pe care prognozăm că nu-l vom atinge, dar luăm în calcul şi această variantă. Luăm în calcul şi scenariul galben în ceea ce priveşte începutul de an şcolar, adică un învăţământ alternativ. Adică să alternăm orele din clasă cu cele online. Am reuşit să alocăm prin Consiliul Local Iaşi o sumă considerabilă, de 12,6 milioane de lei, fără fonduri europene sau alte fonduri", a declarat primarul Chirica.
Citeste si: Descoperire importantă privind COVID-19
Primarul a cerut ieşenilor să aibă un comportament responsabil, întrucât de aceasta depinde şi modul în care vor începe elevii şcoala, scrie agerpres.ro
Centre de Educaţie Online
Pentru ca trecerea de la sistemul de predare clasic, în clasă, către cel online să se facă fără sincope municipalitatea va achiziţiona 1.250 de sisteme digitale pentru Centrele de Educaţie Online, astfel încât să fie dotată fiecare sală de curs din municipiul Iaşi. Pentru acestea, municipalitatea va cheltui 7,5 milioane de lei.
De asemenea, Primăria Iaşi va cumpăra 3.000 de tablete destinate elevilor pentru predare online, în valoare de 2,8 milioane de lei. Conform declaraţiilor primarului Chirica, suma include şi conectarea la Internet pe perioada a doi ani şcolari.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Se deschid sau nu restaurantele? Raed Arafat: „Nu pot să recomand deschiderea”
Alte 2,3 milioane de lei vor fi cheltuiţi de municipalitate pentru achiziţia a 1,5 milioane de măşti chirurgicale pentru elevii din clasele 0- XII.
"Licitaţia pentru achiziţia acestor bunuri a fost deja lansată şi sperăm să o finalizăm în timp util. Bunurile achiziţionate vor fi puse la dispoziţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi a unităţilor de învăţământ din Iaşi, pentru asigurarea actului educativ. De asemenea, va fi asigurată asistenţa pentru punerea în funcţiune şi utilizarea bunurilor achiziţionate, la cerere, pentru fiecare unitate de învăţământ sau cadru didactic", a mai spus Mihai Chirica.