Anunț pentru viitorii șoferi. Din 13 iulie se va relua examinarea pentru a obține permisul, asta după ce activitatea a fost suspendată temporar din cauza unei suspiciuni de infectare cu coronavirus a unui examinator. Totuși instituția vine cu noi schimbări. S-au reluat probele practice, însă, s-a modificat și costul taxei de examinare.
Prefectura Capitalei a anunțat că examinarea pentru obținerea permisului auto va fi reluată din 13 iulie. Tot de pe 13 iulie va începe și reluarea probelor teoretice, înregistrarea dosarelor candidaților pentru susținerea probei teoretice și programarea pentru susținerea probelor practice, potrivit Agerpres.
Anunț pentru viitorii șoferi. Din 13 iulie se va relua examinarea pentru a obține permisul
Reluarea examinării se face mai exact de marți, 14 iulie 2020.
Candidații care au fost programați în peroada 14-17 iulie vor susține examenul practic la data, ora și locul stabilit anterior suspendării activității.
Prefectura București a transmis că examinările se vor desfășura respectând anumite condiții de siguranță sanitară. Este obligatorie folosirea măștilor de protecție pentru candidați și examinatori, dar și interzicerea susținerii examenului dacă elevul depășește temperaura de 37,3 grade Celsius. Accesul însoțitorilor la locul de întâlnire va fi strict interzis.
Noile schimbări aduc și o taxă mai mare. Taxa pentru susținerea examenului este în prezent 89 de lei. Activitatea de examinare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a fost suspendată din 2 iulie. Atunci când unul dintre examinatori ar fi fost infectat cu noul coronavirus, fiind necesară impunerea măsurii de carantinare.