Anunțul care aruncă scena politică în aer: Raed Arafat, premier!
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu ar fi luat în calcul drept varianta de premier pe Raed Arafat în discuţiile cu Victor Ponta, preşedintele Pro România înaintea de moţiunea de cenzură.
Raef Arafat ar aduce și susținerea lui Tăriceanu și a parlamentarilor săi, caz în care PSD, Pro România și ALDE ar putea să adune cele 233 de voturi necesare pentru a numi sau pentru a respinge un guvern.
Arafat: Nu sunt interesat de alte funcţii!
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, afirmă, referitor la informaţiile conform cărora i s-a propus funcţia de premier, că se ocupă de domeniul la care se pricepe.
"Nu sunt interesat de alte funcţii!", subliniază el.
Raed Arafat afirmă, într-o postare pe Facebook, că a fost sunat în legătură cu "o ştire lansată despre propunerea ca să fiu numit în funcţia de premier".
"Din punctul meu de vedere nu s-a schimbat nimic. Eu ştiu să mă ocup de un domeniu la care mă pricep şi care îl văd din ce în ce mai mult atacat fiind ţinta unor interese majore.
Nu sunt interesat de alte funcţii!", precizează el.
„Am fost sunat de mai multe persoane privind o ştire lansată despre propunerea ca să fiu numit în funcţia de premier. Din punctul meu de vedere nu s-a schimbat nimic. Eu ştiu să mă ocup de un domeniu la care mă pricep şi care îl văd din ce în ce mai mult atacat fiind ţinta unor interese majore.
Nu sunt interesat de alte funcţii”, a scris Raed Arafat, miercuri, pe Facebook.
Guvernul Orban a fost demis miercuri, la 3 luni și 1 zi de la învestire, după ce moțiunea de cenzură a PSD a trecut, cu 261 de voturi. Pentru a trece moțiunea erau necesare 233 de voturi.
Adoptarea moțiunii de cenzură este un prim pas pentru anticipate.