VIDEO Apa plată de la mare, care te lasă fără bani în buzunare! A devenit un lux să te hidratezi pe plajele de pe litoralul românesc
Turiștii se plâng de prețurile mult prea mari de pe litoralul românesc.
„Un litru de apă- peste trei euro, un litru de suc- aproape cinci euro. Nu sunt prețurile din Nisa sau Monaco, ci de pe litoralul românesc. Inclusiv șeful de la protecția consumatorilor a fost șocat de prețul apei. Urmează un material filmat și cu o cameră ascunsă.”, a spus Christian Sabbagh.
Opt lei- jumătate de litru de apă.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Peste 3 euro- un litru de apă. Băuturile carbogazoase costă 22 pe litru, adică aproape 5 euro.
Suntem în Costinești, o stațiune arhiplină. Unul dintre turiști ne ajută să facem o comparație cu situația de la vecinii bulgari, cinci lei, cu mult sub prețul din Costinești. Desigur, contează de unde te aprovizionezi. În alt loc găsim doi litri de apă cu doisprezece lei, adică aproape doi euro și jumătate.
Nici mâncarea și celelalte servicii nu sunt mai ieftine.Inclusiv Paul Anghel, directorul general ANPC, a constatat că o sticlă cu apă e mai scumpă în Costinești decât în Nisa. Cei de la protecția consumatorilor spun că vor efectua mai multe controale în perioada următoare pe întreg litoralul românesc. E însă greu de crezut că vor reuși să rezolve problema prețurilor uriașe.