In articol:
Anchetatorii au descoperit noi detalii despre crima de la Brăila, care a îngrozit comunitatea locală cu câteva săptămâni în urmă. La acea vreme, Marina Gavril, medic stomatolog, a fost ucisă cu bestialitate în propriul cabinet.
Mihai Marcel a fost reținut de către anchetatori și este principalul suspect în acest caz.
Citește și: O româncă de 55 de ani, arestată pentru că și-a bătut soțul ani la rând. Bărbatul abuzat este grav bolnav
Mihai Maricel, suspectul principal al crimei de la Brăila, i-a mințit pe anchetatori
Investigatorii care anchetează cazul teribilei crime de la Brăila au descoperit că suspectul nu a fost niciodată pacientul femeii ucise. În urma unei expertize amănunțite, medicii au determinat că Maricel nu a suferit recent o intervenție stomatologică și că în ziua crimei nu i-a fost administrată anestezie dentară. Acesta ar avea însă mai multe probleme cu dinții.
Acum, criminaliștii fac verificări pentru a determina dacă Maricel a primit bani pentru a comite crima de care este acuzat. Anchetatorii fac în continuare cercetări și încearcă să afle dacă uciderea doctoriței ascunde de fapt un asasinat la comandă. Acum, oamenii legii așteaptă date bancare despre conturile lui Maricel pentru a afla dacă a încasat o sumă de bani în ultima perioadă, care nu poate fi justificată și care ar putea fi legată de uciderea stomatologului.
Oamenii legii au descoperit că Maricel a fost foarte interesat de crimă chiar în ziua în care aceasta a fost comisă. În jurul orei 23:00, acesta a căutat pe trei site-uri date despre anchetă. Căutările lui au continuat și a doua zi, atunci când a căutat de peste 40 de ori acest subiect pe site-urile de știri, acesta fiind interesat în special de datele pe care anchetatorii le aveau despre criminal, cred aceștia.
Noile descoperiri iau adus suspectului mai multe zile de arest, fiindcă magistrații au prelungit mandatul de arestare pentru încă o lună.