Guvernul se pregătește să aprobe ca noi localități din România să fie atestate ca stațiuni turistice de interes național sau local. Este vorba de zona turistică a municipiului Baia Mare, dar și de alte 14 comune și mici orașe.
Noi stațiuni turistice în România
Ministerul Economiei a publicat în dezbatere publică o Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local.
Prin art. 1 din noul act legislativ se aprobă atestarea ca staţiune turistică de interes naţional a Zonei turistice a municipiului Baia Mare, județul Maramureș.
"Povestea acestui oraș este una impresionantă și menționată în cărțile de de specialitate care fac referire la istoria locului, acesta trecând de-a lungul anilor prin multe perioade zbuciumate și cu multe încercări, dar de remarcat din punct de vedere turistic este perioada interbelică, când Baia Mare a fost declarată,, stațiune climaterică ” timp de 10 ani, în perioada 1930-1940", se spune în Nota de fundamentare a Guvernului.
Nu doar Baia Mare intră în lista stațiunilor turistice din România, ci și alte 14 mici localități precum comuna Sâncraiu din județul Cluj, comuna Sita Buzăului, județul Covasna sau comuna Râu de Mori, județul Hunedoara.
Se aprobă atestarea ca stațiuni turistice de interes local a următoarelor localități sau părți din localități:
a) comuna Lerești, județul Argeș
Municipiul Baia Mare, reședință a județului Maramureș, este situat în partea de vest a judeţului Maramureş, într-un areal depresionar care poartă numele Depresiunea Baia Mare, pe cursul mijlociu al râului Săsar, la poalele Munților Gutâi și la o altitudine medie de 228 m față de nivelul mării, în regiunea etnografică,, Țara Chioarului ”.
În Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern se trec în revistă toate argumentele istorice, geografice și culturale care susțin clasificarea zonei turistice a municipiului Baia Mare în lista stațiunilor turistice de interes național.
Unitatea administrativ-teritorială Baia Mare include și localitățile: Blidari, Firiza, Valea Neagră și Valea Borcutului, având o suprafață de 23.368,81 ha și o populație ce însumează 14.495 locuitori (conform INS 2020). Are ca vecini orașul Baia Sprie și comuna Desești la E, orașul Tăuții Măgherăuș la V, comunele Recea și Groși la S și comuna Săpânța la N (Munții Igniș).
Zona turistică a municipiului Baia Mare se remarcă prin prin valoarea turistică tradițional-culturală și peisagistică, reprezentând din punct de vedere turistic,, poarta de intrare ” în Maramureș, județ pe care îl polarizează.
Cea mai mare parte din teritoriul administrativ al oraşului este acoperit de vegetaţie forestieră 76,83% (conform memoriu PUG) sau 79,6% (conform SIDU), fapt care a influenţat pozitiv viaţa locuitorilor și dezvoltarea turismului.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Localitatea este traversată de la est la vest de cursul râului Săsar, care şi-a pus amprenta de-a lungul timpului asupra evoluţiei zonei turistice a municipiului Baia Mare și implicit a localităților situate în zona metropolitană.
Din punct de vedere istoric, Baia Mare a apărut pe harta aşezărilor urbane ca urmare a activităţii de exploatare a minereurilor neferoase, primele informaţii certe cu privire la mineritul din zonă provenind din secolul XIV, chiar dacă începuturile medievale ale activităţilor de acest gen sunt mult mai timpurii, cel puţin din a doua jumătate a secolului XIII.
Memoria comunitară consemnează ca primă carte de identitate a oraşului, documentul din 29 mai 1329 prin care regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie, pădurea aflată între cele două aşezări pentru ca acest teritoriu să fie populat.
Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conţinutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.
Prima diplomă privilegială a oraşului, pe care o putem studia şi astăzi, datează din 20 septembrie 1347 şi a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru şi notarului Ulrich, juraţi din Baia Mare şi Săsar( Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al oraşului a ars într-un incendiu.
Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele oraşului şi se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-şi alege judele, juraţii şi parohul, dreptul de a judeca în interiorul oraşului „ toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca şi cele mici ”, asigurarea libertăţilor individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „ fără contenire ”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „ împotriva năvalei duşmanilor ”.
La mijlocul secolului XIV, Baia Mare era un oraş structurat şi bine organizat, cu libertăţi specifice unui oraş liber regal care beneficia de o autonomie ridicată în raport cu instituţia comitatului de la Satu Mare, situaţia menţinându-se pe parcursul secolelor, până în anul 1876.
Documentele relevă şi diversele denumiri ale oraşului Baia Mare în cursul devenirii sale: civitas, castrum sau castellum Rivuli Dominarum, Asszonypataka, Bagna, Nagibánya, Nagybánya sau Frauenbach, Neustadt, Welka-Bánya.
Centrul oraşului Baia Mare
Conform surselor documentare, primele demersuri ale autorităţilor locale băimărene pentru dobândirea statutului de staţiune au fost iniţiate în anul 1929, la solicitarea deputatului Alexandru Breban. Urmarea a constituit-o faptul că, la 20 iunie 1929, secretarul înainta primarului orașului un raport prin care îi aducea la cunoștinţă faptul că, în urma consultării Regulamentului instituţiilor hidro-minerale și climatice, orașul Baia Mare trebuia să îndeplinească o serie de formalităţi.
La 24 mai 1930, Primăria Baia Mare înainta un memoriu Ministerului Sănătăţii, expunând motivele pentru care solicita încadrarea localității Baia Mare în categoria staţiunilor climatice, iar la data de 16 iunie 1930, orașul a fost declarat,, stațiune climaterică ”, prin decizia Ministerului Sănătăţii Publice și Ocrotirii Sociale, decizie publicată în „ Monitorul Oficial ”.
În acest sens, documentul menţionând faptul că statutul de staţiune se acorda condiţionat, oficialităţile locale urmând să amenajeze un parc de recreaţie și un stabiliment de hidroterapie și să pregătească o serie de documente (o comunicare a industriilor vecine existente; un memoriu asupra programului de dezvoltare progresivă a staţiunii; un proiect de regulament interior; un plan de protecţie al pădurilor).
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Autorităţile locale de la acea vreme, au încercat să demonstreze faptul că orașul Baia Mare poate să îndeplinească toate condiţiile necesare pentru a fi considerată staţiune climatică definitivă și necondiţionată, iar în primăvara anului 1931, mai exact la 7 martie, s-au înaintat documentațiile care atestau faptul că în oraș exista un stabiliment de hidroterapie numit Sanatoriul Wagner, în imediata apropiere a Parcului Regina Maria (certificatul comunal nr.1108/1931) și că există parc de recreaţie (certificat comunal nr.1128/1931),
Alte documentații vizau planul orașului (pe care se specifica zona declarată staţiune climatică, adică malul drept al râului Săsar), zona care nu era cuprinsă în aria climatică (malul stâng al Săsarului), terenul rezervat și oprit a fi construit pentru dezvoltarea în viitor a staţiunii, specificarea pe hartă a stabilimentelor industriale din oraș; extras din regulamentul de amenajare a pădurilor orașului din jurul staţiunii, din care rezulta faptul că protecţia pădurilor este asigurată; memoriu asupra programului de dezvoltare progresivă a staţiunii; proiect de Regulament interior de funcţionare.
Conform memoriului cu privire la programul de dezvoltare progresivă a staţiunii, orașul Baia Mare a fost împărţit în două sectoare: orașul propriu-zis, care se afla pe partea stângă a râului Săsar, sector în care se desfășura întreaga activitate comercială și industrială și unde se aflau majoritatea fabricilor și partea dreaptă a Săsarului, a orașului declarată staţiune climatică.
După anul 1938, a urmat o perioadă complicată din punct de vedere istoric și politic și nu se știe cu exactitate pentru cât timp a mai fost Baia Mare stațiune climaterică, un document din 16 iunie 1940, menționând-o ca stațiune de interes local.
Zona turistică a municipiului este brăzdată de mai multe trasee turistice montane omologate, întreținute de Serviciul Public Salvamont din cadrul Consiliului Județean Maramureș, dintre care, 6 sunt cu plecare din Baia Mare, astfel: Baia Mare- Culmea Morgău- Șaua Trei Stejari- Vf. Pleștioara; Baia Mare- Piatra Virgină- Vf. Pleștioara; Baia Mare- Valea Usturoi- Vf. Pleștioara; Baia Mare (Parcul Municipal)- Dealul Florilor- Vf. Pleștioara; Baia Mare (Parcul Municipal)- Dealul Florilor- Piatra Șoimului; Baia Mare (Parcul Municipal)- Str. Minerilor- Valea Vicleanul Mare- Lacul Bodi- Piatra Șoimului.
Alături de frumuseţile naturale, municipiul Baia Mare se remarcă şi prin valori cultural-istorice şi etnografice, cu valenţe turistice deosebite fiind consemnate în Lista Monumente lor Istorice, 22 monumente de categorie A și 50 de monumente de categoria B.
În Zona turistică a municipiul Baia Mare se pot practica mai multe forme de turism cum ar fi: turismul cultural, turismul ecumenic, citi break, turismul științific, ecoturismul în zona montană, turismul în natură, turismul de aventură, turismul de vânătoare și pescuit sportiv, drumeții montane, etc.
Principalele zone verzi de dimensiuni mari care găzduiesc zone de activități cotidiene și agrement, sunt: Parcul Municipal Regina Maria (6,5 ha), Parcul Dacia (2 ha), Parc Complex Mara (4 ha), Parcul Tineretului și Parcul Public Central (3,9 ha), dotate cu alei, bănci, locuri de joacă pentru copii, precum și vegetaţie decorativă bogată, la care se adaugă zona de agrement Simared.
Datorită factorilor naturali de cură (aer, ape minerale, bioclimat etc.), localitatea s-a dezvoltat constant în ultimii ani din punct de vedere turistic, existând 2268 locuri de cazare, în unități clasificate de la 1 la 4 stele/margarete.
