Apelul disperat al asistenților maternali în cazul Sorina! Familia Șărămăt: ”Cei care au adoptat-o ar putea să facă măcar atât” EXCLUSIV
Familia Șărămăt, asistenții maternali ai Sorinei timp de șapte ani, chiar dacă nu au abandonat lupta pentru micuță, au decis să facă un apel disperat la adresa familiei Săcărin, cei care au adoptat-o pe fetiță și au plecat, cu ea, în Statele Unite ale Americii.
Mai exact, foștii asistenți maternali ai Sorinei încearcă să o facă pe micuța de care au avut grijă timp de 7 ani să nu se simtă stingheră în această perioadă, la New-York, în noua ei casă.
”Speram să nu plece din țară. Dar, până când nu se va schimba ceva în Justiție, nu avem ce să facem în afară de a ne dori ca Sorinei să îi fie bine”, ne-a spus, în exclusivitate, Vasile Șărămăt.
Din acest motiv, ne-a mai explicat el, își mai dorește un lucru din partea familiei care a adoptat-o pe Sorina și care a dus-o în Statele Unite ale Americii. ”Am înțeles că nu ne vor permite să dicutăm cu ea, că nici măcar fetiței noastre, cea care i-a fiost, cu adevărat, o soră Sorinei nu i se permite să vorbească măcar câteva cuvinte cu ea, chiar dacă, sunt convins, mor una de dorul celeilalte.
Dar, omenește, ar putea face ceva pentru ca Sorina să se simtă mai bine în casa lor. Măcar să ne permită să îi trimitem jucăriile preferate, să o ajute să treacă peste această perioadă. Adică, atunci când a fost luată cu forța din casa noastră de procuroarea aceea, nu a apucat să își ia nimic după ea. Nici haine, nici jucării. Iar eu cred că cei care au adoptat-o ar putea să facă măcar atât pentru ca Sorinei să îi fie mai ușor acum, să aibă lângă ea jucăriile favorite.
Le trimitem noi, pe cheltuiala noastră, până în America, doar să ni se permită”, ne-a mai spus, cu lacrimi în ochi, Vasile Șărămăt.
De altfel, ne-a recunoscut bărbatul care, timp de șapte ani, a avut grijă, alături de soția lui, de Sorina, micuța avea enorm de multe jucării la care ținea foarte mult. ”Are și Sorina, ca orice copil, păpușa favorită, are câteva jucării de care nu se despărțea. Cred că, dacă le-ar primi Sorina acele jucării, ar fi un gest care ar dovedi că cei care au adoptat-o chiar țin la ea”, ne-a mai spus Vasile Șărămăt.
Familia Șărămăt: ”Vrem doar să vorbim cu Sorina”
De altfel, în interviul pe care l-a dat pentru stirilekanald.ro, familia Șărămăt a fost categorică: un singur lucru i-ar putea face să renunțe la lupta pentru Sorina, o luptă pe care susțin ei, o duc cu arme inegale, împotriva statului, împotriva familiei adoptatoare, împotriva tuturor. ” De ce nu o dau pe post (cei din familia adoptatoare, n.
red.), să spuna fetița ”Să nu mă mai căutați!”. Atunci vom renunța. Până atunci mergem și la CEDO dacă e nevoie. (…) Fetița daca va ajunge acolo (în SUA, n. red.) nu va trăi. Fetița aceea va fi traumatizată. Ceva se va întâmpla cu ea”, mai susțin, cu lacrimi în ochi, cei din familia Șărămăt.
În altă ordine de idei, cei doi soți care au fost asistenții maternali ai Sorinei sunt supărați că nu li se permite să o vadă pe Sorina sau să vorbească cu micuța și, dacă tot ei nu au voie, măcar să i se permită Andreei, fetița adoptată de familia Șărămăt și alături de care a crescut. ”Îi rugăm frumos pe Săcărin să lase fata să vorbească. Să spuna unde vrea să rămână. Și să vorbească cu Andreea. Măcar să le lase sa vorbească la telefon. Nu să mintă avocata lor că nu ne merge telefonul. (…) Am întrebat avocata ce face, cum se simte Sorina și ne-a spus că s-a adaptat, că nici nu a mai întrebat de noi, după două zile, că nu dorește să vorbească cu noi”, au mai spus, în exclusivitate pentru stirilekanald.ro cei doi Sărămăt.
Cazul Sorina, scandal mediatic fără precedent
Ceea ce se știe până acum este că Sorina a fost dată în plasament la asistenta maternală din Baia de Aramă și în 2012 se deschide procedura de adopție. Însă, potrivit informațiilor date pe canale oficiale, deși sunt consultate 120 de familii, fetița nu-și găsește părinți. Așa că rămâne la asistenta maternală vreme de aproape 7 ani. În toată această perioadă, din partea familiei care au luat-o în asistență maternală pe Sorina apar două declarații pe proprie răspundere că nu se dorește acest lucru. Prima în 2013 și următoarea în 2017, după ce este înștiințată că s-a deschis procedura de adopție internațională din cauză că nu se găsise o familie adoptatoare în România. Potrivit legii, după deschiderea procedurii de adopție trebuie să treacă un an în care se caută o familie din România pentru a se ajunge la adopția internațională. Așadar, Sorina era introdusă deja în categoria copiilor ”greu adoptabili”, nu-și găsise o familie în România vreme de 7 ani, singura posibilitate rămasă fiind adopția internațională, la care sunt însă eligibile, după niște proceduri complicate și de durată, doar familiile în care cel puțin unul dintre soți are cetățenie română.
În primăvara lui 2018, asistenta depune o cerere de adopție a fetiței și încă una prin care solicită atestarea ca familie ”adoptatoare”, la care face revenire peste încă două luni. Potrivit documentelor, asistentei i se aduce la cunoștiință că Sorina se află in ”procedură de potrivire” cu familia de români din America, așa că declară că dorește adopția numai dacă procesul eșuează. Două zile mai târziu își retrage cererea pentru obținerea atestatului de adoptator, dar se răzgândește și revine cerând anularea cererii de retragere. Solicită apoi, printr-o cerere de intervenție în proces, Tribunalului Mehedinți anularea adopției internaționale, și are câștig de cauză. Doar că familia din America face recurs, procesul se judecă la Curtea de Apel Craiova, iar acolo pierde. Instanța decide definitiv ca Sorina să fie încredințată românilor din SUA. Se întâmpla în aprilie 2019, după doi ani în care familia adoptatoare trecuse prin toate procedurile. Asistentei maternale i se retrage atestatul de asistentă, deci nu mai are niciun drept legal asupra micuței Sorina. Mai mult, duminică dimineața, Sorina, alături de familia care a adoptrat-o, a părăsit România, fără să mai vorbească cu familia Șărămăt, și a plecat la New York.