Close sidebar
Close sidebar

Arafat: Personalul medical de pe o ambulanţă care a preluat un pacient cu coronavirus este în izolare

Personalul medical de pe o ambulanţă care a preluat un pacient cu coronavirus care nu prezenta semnele definiţiei de caz, ci simptome digestive, este în izolare, iar ambulanţierul, care între timp a plecat din ţară în Bulgaria, va fi supus măsurilor din ţara în care acesta se află, iar dacă revine, se vor lua măsurile dispuse de către autorităţile române, a anunţat duminică secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol

„Noi sperăm că au respectat măsurile de igienă. Dacă le-au respectat, riscurile de a fi infectaţi sunt mici. E o situaţie care îmi pare rău că s-a întâmplat cu ei, dar pacientul nu era definiţia de caz.(..) Aceste cazuri se întâmplă peste tot în lume.” a declarat Raed Arafat.

Acesta a precizat că echipamentele de protecţie ar fi „irosite total” şi în mod nejustificat dacă s-ar folosi echipament complet de protecţie pentru fiecare pacient care cheamă o ambulanţă.

În ceea ce priveşte Liceul din Timişoara în care s-au înregistrat trei cazuri de coronavirus, Arafat a anunţat că CJSU va dispune măsura suspendării cursurilor pentru 14 zile.

Citeste si: Arafat: Activităţile care implică mai mult de 1.000 de persoane, interzise, ca urmare a cazurilor de coronavirus

Citeste si: Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu- kanald.ro

Citeste si: Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”- wowbiz.ro

Citeste si: Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe model Stoianoglo- antena3.ro

Potrivit acestuia, autorităţile române fac demersuri pentru creşterea capacităţii de spitalizare cu peste 200 de paturi de terapie intensivă. 

Citeste si: Hunedoara: Fata de 16 ani confirmată cu coronavirus este fiica bărbatului deja internat vineri

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a anunţat bilanţul în ceea ce priveşte cazurile de coronavirus conform căruia duminică în România sunt 15 persoane în carantină instituţionalizată 12.734 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu. Acesta a reiterat că 13 persoane aflate pe teritoriul României au fost infectate cu COVID-19, patru dintre acestea fiind externate după ce au fost declarate vindecate.

Citeste si: Coronavirus, gripă sau răceală? Cum facem diferenţa

Horaţiu Moldovan a precizat că „un număr foarte mic” de persoane, în jur de cinci sau şase au primit amenzi între 10.000 şi 20.000 de lei după ce nu au declarat autorităţilor române că revin în ţară din zone afectate de virus.

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI