In articol:
- Primarul cu coronavirus: Îmi era mai uşor să vorbesc fără mască
- S-a declanșat o anchetă epidemiologică
- Record de decese în România în ultimele 24 de ore
Primarul bihorean, care precizează că este asimptomatic şi se simte bine, dar s-a izolat după ce a aflat rezultatul testării, recunoaşte că nu a purtat masca de protecţie când a oficiat cununii.
Potrivit imaginilor disponibile, edilul a oficiat mai multe cununii civile fără ca în timpul ceremoniilor să poarte mască de protecţie, dar se scuză cu faptul că ofiţerul de stare civilă i-ar fi spus că nu este obligatoriu.
„Am vrut să plecăm în concediu, aşa că ieri ne-am testat şi azi am aflat că eu sunt pozitiv, cu Covid, soţia nu.
Primarul cu coronavirus: Îmi era mai uşor să vorbesc fără mască
Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile închise, încă de la începutul stării de alertă, adică din 15 mai.
„Ofiţerul de stare civilă mi-a spus că nu era obligatoriu să poarte masca persoana care oficiază cununia şi mirii. Eu n-am purtat, că îmi era mai uşor să vorbesc fără ea. În rest, am purtat-o”, afirmă edilul din județul Bihor.
S-a declanșat o anchetă epidemiologică
La această oră, Direcţia de Sănătate Publică Bihor desfăşoară o anchetă epidemiologică pentru a identifica toate persoanele cu care edilul din Popeşti a fost în contact direct.
Potrivit definiţiei medicale în vigoare, este vorba despre persoanele care au petrecut împreună cu persoana confirmată cu Covid mai mult de 15 minute în spaţii închise, la distanţă mai mică de un metru şi fără a purta mască de protecţie.
Potrivit bilanțului de marți 27 octombrie, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV- 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Record de decese în România în ultimele 24 de ore
În intervalul 26.10.2020 (10:00) – 27.10.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.