In articol:
Preşedintele Alberto Fernandez a anunţat duminică că Argentina îşi va închide frontierele şi va suspenda cursurile în toate unităţile de învăţământ pentru a încetini extinderea pandemiei de coronavirus, potrivit AFP.
"Am închis frontierele Argentinei pentru că virusul a început să afecteze ţările limitrofe şi pentru că a fost adus de turiştii care vin din zonele de risc", a declarat Fernandez în cadrul unei conferinţe de presă la Buenos Aires după reuniunea de urgenţă a cabinetului său.
El a precizat că măsura vizează doar intrările, dar ieşirile de pe teritoriu rămân libere. Închiderea frontierelor şi suspendarea cursurilor vor fi în vigoare până la 31 martie.
Citeste si: Coronavirus. Spania şi Portugalia suspendă turismul dintre cele două ţări
Fernandez a mai anunţat că evenimentele sportive şi muzicale vor fi suspendate şi centrele comerciale închise.
Meciurile din Liga argentiniană de fotbal- cel mai popular sport din această ţară- se vor putea juca fără spectatori, aşa cum s-a întâmplat în weekend, conform news.ro.
Persoanele cu vârsta peste 65 de ani- din punct de vedere statistic grupa de vârstă cea mai afectată de coronavirus- vor fi rugate să rămână acasă, a spus preşedintele Fernandez.
Citeste si: Germania va închide graniţele cu Franţa, Austria şi Elveţia
Guvernul a anunţat că specialiştii în economie şi asistenţă socială din cabinetul său se vor întâlni luni pentru a studia măsurile care vizează compensaţii pentru activitatea economică în Argentina, ţară care este în recesiune din 2018 şi unde sărăcia şi şomajul sunt în creştere.
Numărul de persoane contaminate de coronavirus în Argentina a ajuns duminică de la 45 la 56 şi două dintre aceste persoane au murit.