VIDEO - Arnold Schwarzenegger a fost reținut pe aeroportul din München! Ce a făcut starul hollywoodian?
Arnold Schwarzenegger a fost reținut miercuri pe aeroportul din München. Actorul va putea probabil să-și continue călătoria.
Arnold Schwarzenegger a fost reținut miercuri pe aeroportul din München. Actorul în vârstă de 76 de ani a avut ceva probleme la vamă din cauza unui ceas nedeclarat, care era destinat vânzării.
Conform purtătorului de cuvânt al vămii, Thomas Meister, acesta își va putea continua călătoria, însă ceasul va rămâne acolo.
Actorul de la Hollywood urma să scoată la licitaţie ceasul valoros, joi, la un dineu organizat în stațiunea Kitzbühel. Acesta este estimat la 26.000 de euro.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citește și: Prințesa de Wales a ajuns la spital! Palatul Kensington a anunțat că aceasta va sta internată două săptămâni
Nu doar acest ceas urma să fie scos la licitație, ci și o serie de opere de artă valoroase şi alte obiecte vechi. Banii strânși urmau să fie folosiţi pentru a susţine diverse proiecte pentru climă.
Pentru fraudă, actorul a fost amendat cu suma de 35.000
de euro. Procedura a fost cu atât mai complicată cu cât acesta a fost nevoit să plătească jumătate din sumă cash, deoarece nu i se permitea să achite totul cu cardul. Astfel, el a trebuit să fie însoțit la o bancă de către un angajat al aeroportului, deoarece nu avea suficienți bani scoți.În urma acestui control de rutină, Arnold Schwarzenegger și-ar fi consultat avocații, mai informează sursa menționată mai sus. El ar fi povestit că vameșii i-au pus o serie de întrebări foarte personale, lucruri care l-au deranjat. Printre acestea s-au regăsit: Câți copii are, câți bani are în bancă, la cât se ridică averea sa.
"Aceasta este problema de care suferă Germania. Nu poți vedea pădurea din cauza copacilor", a declarat starul.
Averea acestuia este imensă și se ridică undeva la 500 de milioane de euro.