Artiști români, vizați de percheziții. Foști membri ai trupelor Sfinx Experience și Class, acuzați de evaziune fiscală
Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea procurorilor, efectuează, vineri dimineaţă, opt percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la aproximativ 1.200.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Author: Sorin Negru vineri 05 noiembrie 2021 , 08:41
Opt mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare vineri dimineață, în Capitală și județul Ilfov. Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 1.2 milioane lei, reprezentând impozit pe profit și TVA. Conform surselor G4Media, suspecții sunt doi foști artiști ai trupelor Sfinx Experience și Class.
Achiziții fictive, societăți cu "identitate clonată”
"La data de 5 noiembrie, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB)- Poliţia Sectorului 5- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare opt mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov", informează un comunicat al DGPMB.
Din cercetări s-a conturat "presupunerea rezonabilă" că, în perioada 2013-2016, administratorii unor firme din Bucuresti au înregistrat fictiv achiziții de bunuri și servicii în valoare de aproximativ 5.700.000 lei, "documentele justificative fiind emise de entități comerciale ce prezintă caracteristicile unor societăți cu identitate clonată”, se mai arată în comunicat.
La sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 5 vor fi aduse mai multe persoane pentru continuarea cercetărilor.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.